Ștefan Popescu: Vizita dlui Rubio la Atena privită de la București

Domnul Marco Rubio, secretarul de stat american, efectuează un turneu în Europa. Etapele acestui turneu sunt exemplare pentru interesul Statelor Unite de a dispune de puncte de proiecție spre și dinspre Europa. În zone sigure. Etapa din Islanda se înscrie în obiectivul de a consolida nucleul dur al prezenței americane din Europa – Arctica. Consolidarea acestei prezențe se face cu securizarea spațiilor limitrofe din Atlanticul de Nord, Europa nordică și baltică.

Nu întâmplător, Polonia, așa cum am văzut, este parte a formatului Bergen, dar amicii noștri polonezi au avut o reprezentare masivă la Arctic Circle Assembly (8-10 octombrie 2026, în Reykjavik, Islanda). Instituțiile poloneze (cum ar fi Institutul de Geofizică PAN sau consorțiile universitare) au coordonat nu mai puțin de șapte sesiuni internaționale dedicate viitorului Arcticii. Ca o paranteză, este bine să separăm puțin comunicarea strategică a Varșoviei de felul în care aceasta navighează în lumea în reașezare.

EXCLUSIV Simion denunță un blat între PNL și PSD. Doru Bușcu: Se fac eforturi mari ca guvernul Niculescu să treacă/Sirena de avarie a țiuit

18:51

FLASH NEWS Ministrul interimar al Finanțelor Alexandru Nazare participă la reuniunea ECOFIN de la Luxemburg. Miza României în cadrul evenimentului

18:39

Cu alte cuvinte, să înscriem la capitolul de PR maniera teatrală a dlui Sikorski, ministru de Externe, de a i se adresa omologului rus chiar în incinta Consiliului de Securitate cu „Serguey, tell your boss enough is enough!”, inclusiv afirmația că în șase săptămâni Polonia ar face minuni într-un război cu Federația Rusă.

Dar să revenim la turneul d-lui Rubio. Acesta a cuprins și Portugalia, un alt punct cheie pentru securizarea controlului Atlanticului de Nord, platformă sigură față de temperamentala Spanie, și Grecia.

În regiunea noastră, dl Rubio s-a oprit așadar numai la Atena. Iată și ce a declarat:

„Grecia este un partener indispensabil al NATO. Este un pilon al stabilității în această regiune. Este un pilon al prezenței Statelor Unite în această regiune și un pilon al modului în care ne asigurăm interesele naționale, precum și pe cele ale Greciei, în regiune”.

Văzută de la București, această declarație ne arată ceva simplu și incomod: dacă avem o utilitate strategică, suntem dispensabili din punct de vedere politic. În orice caz, din punct de vedere al dialogului politic la nivel de președinte, secretar de stat și secretar al apărării, suntem clar dispensabili, iar acest lucru se observă à l’œil nu (cu ochiul liber). Totodată, nu suntem suficient de relevanți în propria noastră regiune.

Interesant și proiectul vehiculat în presa greacă privind o antantă economică Grecia-Bulgaria-România. Nu o văd ca pe o construcție regională spontană. Întrebarea care trebuie să rămână deschisă este dacă în spatele unei asemenea formule nu pot exista aceleași interese ale unor medii americane conectate la Casa Albă privind organizarea unei platforme pentru unele proiecte de interes, între care vânzarea unor cantități de LNG.

Sigur că o asemenea formulă, promovată clar de unele interese de business, ține mai puțin cont de complicatele echilibre regionale din Europa de Sud-Est, și aici mă gândesc la felul în care ar putea fi percepută de Ankara. România nu-și permite să fie cuprinsă în formule care să nu fie articulate cu Turcia.

Am observat, în sfârșit, și îmbrățișarea caldă cu dna ambasador Kimberly Guilfoyle și susținerea puternică a acesteia din partea administrației – respingerea dezvăluirilor făcute de The Wall Street Journal de către Marco Rubio a fost categorică.

Am spus în spațiul public că, dacă este legitim să nu fim de acord cu o afacere care nu se articula cu interesele noastre energetice (în plus, repet, este naiv să se creadă că tendințele grele ale strategiei unei hiperputeri pot fi modificate cu câteva bune afaceri într-o țară cu posibilitățile României), este important să nu se instrumenteze politic și mediatic.

În fond, vizita d-lui Rubio la Atena ne arată unde nu suntem în propria noastră regiune. Grecia este pilon regional al SUA, Turcia e putere delegată în Marea Neagră, Bulgaria este prinsă în tot felul de formule de conectare.

Dacă lărgim cadrul spre nord, Polonia e pivot al prezenței americane și vest-europene pe flancul estic. România? Pentru moment, platformă utilă pentru proiecte care pun în centru alte state din regiune. Diferența între aceste două situații, între a fi util și a fi punct de sprijin, pilon regional pentru o mare putere, reprezintă diferența între a fi așezat într-o ordine regională și a participa la construirea arhitecturii regionale.