Patrick André de Hillerin: Pentru ei, viețile oamenilor sunt un joc

Foarte, de fapt prea des îi auzim pe politicienii români vorbind despre politică, guvernare și administrație ca despre „un joc”. Relaxați, indiferent de ce se întâmplă în jurul lor, fără să le pese cât de înalte sunt flăcările, cât de adâncă prăpastia, cât de plină de e-coli apa de la robinet, politicienii chiar așa se raportează la viețile oamenilor: ca la un joc.

Pierzi, câștigi, politician te numești. Ei au partide, meciuri, reprize, sunt jucători, așa cum era președintele de tristă amintire Petrov, după numele lui de turnător la Securitate.

În același timp, ei sunt și arbitri, calitate care, dacă totul ar fi un simplu joc, ar trebui să revină alegătorilor. Dar nici măcar acest rol nu ne este rezervat. Noi suntem simpli spectatori, fiindu-ne permis doar să aplaudăm, și să cotizăm. Dacă îndrăznim să chestionăm, să manifestăm nemulțumire față de prestația „vedetelor”, suntem imediat catalogați drept dușmani, oamenii rușilor, boți și cine mai știe cum.

MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 10 decembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitata: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

22:00

NEWS ALERT Trump îi dă ultimatum de „zile” lui Zelenski ca să accepte pacea. Liderul de la Kiev răspunde: „Trimit în SUA un plan de pace făcut cu europenii”

21:42

Nu este nici cea mai mică diferență între Nicolae Ceaușescu, un dictator odios, care vedea peste tot mâna „agenturilor” străine și politicianul român contemporan, pentru care orice critică vine nu de la oamenii cărora trebuie să le dea socoteală, ci este musai dovada putinismului și a interferenței actorilor statali străini (a se citi Rusia și atât).

Dar să lăsăm, deocamdată, asta de-o parte și să revenim la jocul nostru. De fapt, al lor. Ceea ce pentru noi este viața de zi cu zi, pentru ei este realmente un joc. O distracție pe care pot, oricând, să o pună pe pauză, și, dacă rezultatul nu-i satisface, să-i dea restart și s-o ia de la capăt, fără penalizări, fără durere, fără neplăceri.

„Așa e jocul”, „astea-s regulile jocului” etc.

Nu, nu e așa.

În viața reală, dacă te izbești cu mașina de un zid la 140 de km/h, nu poți să aștepți zece secunde și să o iei de la capăt, eventual făcând aceleași prostii.

În viața reală, dacă mărești taxele, dirijezi toți banii spre înarmare, neglijezi educația și cercetarea, faci inaccesibilă hrana și le tai oamenilor apa din senin nu ai cum să te întorci la o versiune salvată înainte, când lucrurile îți mergeau mai bine.

În viața reală, dacă furi în mod repetat de la ceilalți, dacă năvălești din senin peste ei sau peste proprietățile lor, dacă îi lovești sau omori se cheamă că ai comis o infracțiune, eventual o crimă, și ar trebui să ajungi la închisoare.

În viața reală nu poți reveni la setările din fabrică după ce ai bulibășit toate comenzile, ai schimbat limba meniului în una pe care n-o cunoști (pentru că, oricum, nu cunoști nicio limbă străină) și ai dat acces la contul din bancă tuturor hackerilor nesătui.

Și totuși, politicienii români se poartă de parcă viața lor ar fi un Candy Crush Saga fără sfârșit. Totul e frumos colorat, viu, amuzant și lipsit de consecințe. Sunt pricepuți, oricum, în orice domeniu. Agricultură au învățat încă din copilărie, din Farmville, au biblioteca plină de cărțile din Solitaire, le au și cu domeniul construcțiilor, pentru că măcar o dată în viață au aranjat cărămizi în Tetris.

La alegeri, jocul lor preferat e ping-pong-ul. Oamenii devin niște mingiuțe pe care și le aruncă de la unul la altul: de la primar la deputat, de la președinte de CJ la președinte și tot așa. Din punctul lor de vedere, oamenii nu gândesc, nu iau decizii de capul lor, ci stau în tolba cuiva care-i aruncă pe masă în terenul care-i convine lui cel mai mult.

Când îți cunoști țara doar, cel mult, de pe Google Maps, când crezi că România este doar ce se întâmplă pe o rază de 10-15 metri în jurul tău, când oamenii pe care-i întâlnești zi de zi sunt doar cei pe care-i plătești și care-ți spun mereu că ești frumos și din cale-afară de deștept, nu ai cum să-ți mai dorești vreodată să revii la realitate, să ieși din simulările din ce în ce mai proaste în care trăiești.

Sunt convins că țara asta a avut, cândva, și politicieni care nu erau atât de rupți de realitate ca cei de azi. Parcă țin minte că am și văzut câțiva care nu umblau înconjurați de sepepiști ca de un mare zid chinezesc. Doar că nu-i mai vedem prea des azi. Spre deloc.

Între realitate și lumea politicienilor români este un hău din ce în ce mai adânc, o distanță care crește în fiecare clipă. În realitatea lor paralelă, resursele nu sunt importante, pot fi cedate pe nimic primului care le plătește miniștrilor o călătorie exotică în lumea arabă.

În realitatea lor paralelă, oamenii pot sta fără apă săptămâni întregi, că nu li se întâmplă nimic. În realitatea lor paralelă banii vin oricum. Iar, dacă nu vin, nu-i o problemă, că închid școlile, spitalele, vând terenurile și se rezolvă.

Că viețile lor nu sunt, totuși, un joc, încep să-și dea seama din ce în ce mai mulți. Că foamea și frigul nu trec la un simplu restart, că banii nu se fac din tap-tap, că apa e bună doar dacă-i limpede și curată, că sănătatea nu ți-o îngrijesc politrucii care i-au alungat pe medici și multe alte realități crunte vor fi descoperite în săptămâni, luni, poate un an sau doi de aproape toți.

Dacă aș fi politician, principală mea grijă ar fi, lunile astea, să le ofer oamenilor energie foarte ieftină. Majoritatea au telefoane care nu pot ține Tik-Tok-ul în viață mai mult de 4-5 ore fără curent electric.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Cadavrul democrației românești zace neîngropat de un an în piața publică și nimănui nu-i pasă
• Dați-ne un motiv, măcar unul, pentru a accepta sacrificiile
• România lui Nicușor Dan și Bolojan: bolnavă, analfabetă, dar plină de arme scumpe