Ce obiectiv și-a setat CSM București

Alexandra Sobo va împlini 39 de ani în primăvară, dar cu toate acestea încă se bucură de fiecare moment petrecut pe teren. Și o face cu mare succes, fiind căpitanul formației CSM București, cu care speră să „prindă” o cupă europeană.

Pe teren, Alexandra este lider, dar în vestiar e… „mămică” pentru mult mai tinerele ei coechipiere. „Mă cam simt ca o mămică pentru fete. În fiecare zi trebuie să le spun mereu, de fiecare data, și să repet de un milion de ori anumite lucruri. Deci cumva ca și pentru fiul meu. Dar e OK. Sunt fete chiar bune”, mărturisește fosta internatională.

Anul acesta, țintele ei și ale „tigroaicelor” sunt clare. „Obiectivul nostru e un loc cât mai sus. 1-4 dacă se poate, ar fi minunat. Eu zic că putem ajunge în cupele europene. Am început destul de greu și a fost începutul nostru cu toate accidentele. Dar, eu zic că putem da lovitura. Acum mergem tot mai bine”, spune jucătoarea care evoluează pe postul de centru.

ULTIMA ORĂ Mii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu

23:51

FLASH NEWS Surpriza de proporții pe care a avut-o Regele Charles înainte de vizita în SUA. Americanii au arborat steagul altei țări. Despre ce drapel este vorba

22:38

CSM București și-a setat obiectivul. „Ar fi minunat”

Puțini știu însă că drumul Alexandrei Sobo spre volei a trecut prin aproape toate sporturile copilăriei. A început voleiul la doar 10 ani, dar înainte de asta a încercat de toate: „Am început cu gimnastică, am făcut înot, am făcut tenis, am făcut karate, am făcut o grămadă. Am făcut și atletism. După care m-am oprit la volei, mi-a plăcut tare mult”.

Gimnastica a ajutat-o să capete mobilitate, iar înotul a înălțat-o: „Gimnastica m-a ajutat mult. Să ai mobilitate e ceva incredibil. Te ajută și în atac, dar și în apărare. De crescut, am început să cresc după înot”. Momentul decisiv? „Cred că undeva pe la 14 ani… într-un an am crescut așa, un pic mai mult”.

Acum are 1,95 metri și se bucură din plin de acest lucru. Mai mult, a scăpat și de purtatul tocurilor, datorită înălțimii: „Nu mai port. Soțul meu e cât mine și nu prea port. Oricum, nici nu sunt genul”.

Experiența a învățat-o că victoriile vin prin muncă, nu prin superstiții sau mici ritualuri. Așa cum nici numărul de pe tricou nu a fost ales pentru a fenta ghinionul.

„Am avut numărul 10 mulți ani… după care am trecut la 1. Cred că a fost liber, nici nu mai știu cum a ajuns la mine. Dar așa a rămas de mulți ani”. De opt ani, Alexandra Sobo îmbină viața de voleibalistă cu cea de mamă. Fiul ei e cel mai mare suporter și trăiește fiecare rezultat intens. „Face înot acum mai mult, dar merge și la volei. Începe ușor, ușor, pentru că are doar opt ani” spune Alexandra.

S-ar putea ca tot fiul ei să fie și cel care îi va ghida pașii după terminarea activității de sportivă. Pentru că, dacă până acum nu știa exact ce ar vrea să facă, pentru Alexandra Sobo crește tot mai mult dorința de a-și antrena băiatul. „Toată lumea mă întreabă dacă vreau să rămân antrenoare. Și foarte mulți, mai ales prieteni care au copii mici și vor să vină să-mi dea la mine. Nu știu să vă spun… Nu m-am gândit niciodată că aș putea să fiu antrenoare, dar acum, când mă gândesc la fiul meu, cred că mi-ar plăcea. Pentru că știu exact cum e el și știu că aș putea să scot mai mult din ce poate”, recunoaște ea.

Deocamdată, însă, Alexandra încă mai simte bucuria de a veni zi de zi la antrenament și la meciuri. Așa că momentul retragerii e departe, chiar dacă în fiecare start de sezon își spune că acela e ultimul. Sobo joacă mai departe. „Asta tot am zis, că în fiecare an e ultimul an, și văd că ultimul an nu mai vine. Încă-mi place foarte mult să joc și cumva asta mă ține în priză și mă face fericită”, mărturisește jucătoarea care a cucerit de-a lungul carierei două titluri naționale, 4 Cupe ale României și câte o dată Cupa Balcanică și Supercupa României.