Prima pagină » Actualitate » Ion Cristoiu a ajuns la urgențe. Publicistul a suferit o accidentare și a avut nevoie de ajutorul medicilor. În ce stare se află

Ion Cristoiu a ajuns la urgențe. Publicistul a suferit o accidentare și a avut nevoie de ajutorul medicilor. În ce stare se află

Ion Cristoiu a ajuns la urgențe. Publicistul a suferit o accidentare și a avut nevoie de ajutorul medicilor. În ce stare se află

Ion Cristoiu a ajuns la urgențe, după ce a alunecat pe gheață în drum spre birou. Publicistul și-a dislocat umărul și a avut nevoie de intervenția medicilor. Acesta a petrecut ore bune la spital.

Ion Cristoiu: De ce a plecat Trump de la G7? Ca să nu se întîlnească cu

Zăpada din ultimele zile și ploaia cu gheață de azi au transformat străzile și trotuarele din București în adevărate derdelușuri.

Mai multe persoane au suferit accidentări în Capitală, iar una dintre victime a fost chiar Ion Cristoiu, în vârstă de 77 de ani.

În jurul pranzului, publicistul a plecat de acasă spre birou. La un moment dat, un pas greșit l-a trimis direct la urgențe. A încăput pe mâna medicilor, care au reușit, sub anestezie, să-i repoziționeze umărul.

Cristoiu a petrecut mai bine de 4 ore la spital și, în cele din urmă, a fost externat, cu o rețetă de analgezice, în cazul în care durerile persistă. Acum se află în afara oricărui pericol.

Ion Cristoiu a declarat, pentru Gândul, că adevărata durere a sa a fost că a s-a decuplat pentru câteva ore de la realitate și nu a știut ce s-a mai întâmplat în lume.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima REACȚIE a Rusiei după convocarea ambasadorului: „Va exista un răspuns”
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
A venit nota de plată după un scandal uriaș în culisele PRO TV. Omul-cheie, scos din grilă, revine spectaculos și va primi zeci de mii de euro
Prosport.ro
FOTO. Carmen Brumă, apariție fabuloasă în costum de baie! Imaginile momentului
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
Mediafax
VEȘTI PROASTE pentru turiști! Virusul West Nile se răspândește în țări preferate de români
Click
Dima Trofim a ajuns la spital în timpul unei vacanțe în Bulgaria. Cât a plătit pentru o perfuzie
Digi24
Un nou atac masiv cu drone asupra Moscovei. Mai multe aeroporturi au fost închise
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al Oanei Adiaconiței. Ce a scris pe Facebook, cu câteva ore înainte să moară 🥲
Ce se întâmplă doctore
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
JAECOO lansează un nou SUV hibrid în România. Ce știm despre Jaecoo 5 SHS-S?
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu „inima” galaxiei noastre
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Un supliment obișnuit pentru sală ar putea ajuta celulele care luptă împotriva cancerului