Oana Roman (49 de ani) a adus în atenție, în spațiul public, prețurile afișate la o brutărie din zona Dorobanți. Aflată în drum spre casă, a oprit și la magazinul respectiv. A rămas uimită de cât costa acest produs alimentar și a făcut o comparație cu Franța.
Oana Roman a adus în atenție, pe contul ei de Instagram, o situație pe care a întâlnit-o în drum spre casă. A oprit în zona Dorobanți și, printre altele, a intrat într-o brutărie. Acolo, a observat că prețul unui astfel de produs alimentar este de 12,5 lei. A făcut o comparație cu prețul pe care îl poți găsi în Franța la un astfel de produs. Și anume, de 5,55 lei.
„Am ajuns acasă, dar în drumul meu spre casă m-am oprit în Dorobanți, ca să mă întâlnesc cu cineva, să iau ceva. M-am oprit la o brutărie. Știți cât costă o baghetă în Dorobanți? 12,5 lei. Știți cât costă o baghetă în Franța? La Paris, de exemplu, 1 euro și 9 cenți (5,55 lei).
Ferească Dumnezeu! Cum este posibil ca în România o baghetă să coste 12 lei? Adică dublu și față de cât costă în Franța, unde puterea de cumpărare este mult mai mare și salariile sunt mult mai mari. De ce? Explicați-mi și mie, de ce în România o baghetă costă 12 lei?”, a spus Oana Roman, pe Instagram.
În cadrul unui interviu, Oana Roman a vorbit despre perioada studenției peste hotare. Aceasta a urmat facultatea în Franța.
„Asupra hainelor nu știu neapărat dacă și-a pus amprenta, pentru că nu prea aveam eu timp de asta în acea perioadă. Dar asupra personalității și asupra gândirii și asupra mentalității de trăi, cu siguranță, da. Nu aveam timp de haine, nu aveam timp de cumpărături. Nici nu aveam bani, oricum.
Nu aveam timp decât de studiu, de un pic de timp de plimbare… Dar plimbatul la mine nu însemna să merg prin magazine, ci în Place de Vosges sau Jardin des Tuileries. Sau poate mă plimbam în alte locuri frumoase din Paris în încercarea de a mă liniști puțin, pentru că la Paris am avut la facultate un ritm de studiu foarte greu”, a declarat Oana Roman la Viva.