Prima pagină » Actualitate » Chivu, discurs de mare campion după ce a câștigat titlul cu Inter: „Nu vreau să fiu ipocrit, dar…”

Chivu, discurs de mare campion după ce a câștigat titlul cu Inter: „Nu vreau să fiu ipocrit, dar…”

Chivu, discurs de mare campion după ce a câștigat titlul cu Inter: „Nu vreau să fiu ipocrit, dar…”

Campion cu Inter Milano ca antrenor la 15 ani distanță după ce obținuse titlul și ca jucător, Cristi Chivu a avut un discurs genial după triumful din Serie A. Tehnicianul român s-a impus de o manieră categorică în una dintre cele mai puternice ligi de pe continent, remarcă PROSPORT.

Duminică seară, Inter a învins Parma cu 2-0, iar sfârșitul partidei a adus descătușarea în tabăra gazdelor.

Ce discurs a livrat Chivu, noul campion al Italiei

Milano a sărbătorit până târziu în noapte, mii de suporteri adunându-se în fața Domului pentru a ovaționa echipa campioană. Totuși, marea petrecere se mai amână puțin, asta pentru că Inter trebuie să pregătească finala Cupei Italiei, cu Lazio, la Roma, pe „Olimpico”.

Ultima oară când gruparea „nerazzuro” a luat eventul a fost în 2010, cu Jose Mourinho pe bancă și Chivu în centrul defensivei. Atunci, Inter a făcut tripla: Serie A – Cupa Italiei – Liga Campionilor.

„Sunt în istoria lui Inter? Poate am fost și înainte, am câștigat trofee. Meritul este al acestor jucători, au trebuit să îndure povestea de anul trecut, dezamăgirea. Este o pagină importantă din istoria acestei mari societăți. Sunt fericit, nu vreau să fiu ipocrit, dar mă gândesc la finala Cupei Italiei”, a spus Chivu, după victoria cu Parma.

Finala Cupei Italiei este programată săptămâna viitoare, pe 12 mai.

Mai departe, Chivu a amintit de efortul fantastic depus de echipa sa, scrie ProSport.

„Acești băieți și-au suflecat mânecile și au avut un sezon grozav, iar aceasta este o piatră de hotar importantă în istoria clubului. Meritul le revine lor, au fost minunați. Am avut obligația să încercăm să fim competitivi. Din fericire, am reușit, continuând ceea ce făcusem de la început și acceptând câteva înfrângeri. Dar, ne-am ridicat întotdeauna și ne-am urmărit obiectivul până la sfârșit.

Între ianuarie și februarie, în 15 meciuri, am câștigat de 14 ori și ne-am dat seama că putem reuși. Am ieșit din Liga Campionilor și am pierdut derby-ul (n.r. – cu marea rivală AC Milan), dar am ținut mereu capul sus.

Este corect ca jucătorii să sărbătorească. Am avut ocazia să încheiem afacerea în fața fanilor noștri. La un moment dat, m-am dus la vestiar să fumez o țigară. Acești jucători chiar merită”, a spus Chivu.

„Sunt atipic, mi-am pierdut ego-ul”

„Meritul meu? Sunt atipic, pentru că a trebuit să vorbesc cu mine însumi despre o chestiune de viață și de moarte, și atunci mi-am pierdut ego-ul. Nu vorbesc despre mine. Acești băieți au nevoie uneori de un băț, alteori de un morcov. Încerc să înțeleg momentele și să nu fac aceleași greșeli pe care le-am făcut ca jucător. Am decis să antrenez în felul meu, să fiu empatic și să nu-mi fac griji pentru consens. Mă gândesc mereu la cei care mă iubesc și să dau totul.

Știu ce înseamnă să fii antrenor. Poate într-o lună, dacă lucrurile nu merg bine, voi fi pus la îndoială. Accept asta cu un zâmbet. Vorbesc și despre staff-ul meu, care merită mulțumiri. Am vrut mereu să fim proactivi, apoi am făcut schimbări în funcție de adversar. Trebuie să te adaptezi și să înțelegi momentele jocului. Ne-am descurcat bine, asta și pentru că predecesorii mei au făcut o treabă excelentă și trebuie să le acordăm și lor credit. Pentru mine, totul a fost mai ușor.

Adversarii mei sunt antrenori grozavi care au făcut istorie, trebuie doar să învăț de la ei”, a mai declarat antrenorul român.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Chivu, dezlănțuit după primul titlu de antrenor, cucerit cu Inter. „Made in Romania”, hitul serii în vestiarele de pe „Giuseppe Meazza”

Cristi Chivu, campion cu Inter în Italia. Echipa pe care o antrenează românul a învins Parma și a luat titlul

Cristi Chivu a comentat ancheta procurorilor italieni care vizează clubul Inter: „Sunt plătit doar ca să antrenez”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Bolojan a procedat ca LENIN”. Fostul lider ALDE lansează critici la adresa premierului
Digi24
Unde a dispărut șefa băncii centrale a Rusiei, care a transformat țara într-o fortăreață financiară: O posibilă „schimbare seismică”
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Poliție, după ce Cheloo și-a provocat o rană la gât și a fugit de la Spitalul de Psihiatrie 😲
Prosport.ro
FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
Adevarul
Sfârșitul statului-națiune în UE? Conceptul, explicat de un expert român care îi pune pe jar pe suveraniști
Mediafax
S-a decis! Câți BANI va primi un bărbat care a stat 18 ani în ÎNCHISOARE pentru violuri pe care nu le-a comis
Click
Zece ani fără „Păcală”. Cum arată mormântul actorului și marele lui regret: „Am jucat ce mi s-a dat.” De ce divorțase de prima soție, o frumusețe rară
Digi24
„Nu este bine.” Guvernul de la Moscova susține că sunt prea mulți ruși cu studii superioare. Ce probleme invocă
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că NU îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Imagini incendiare cu Lavinia Pîrva în costum de baie. Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Motor pe benzină sau diesel pentru oraș? Care este mai eficient și mai fiabil?
Descopera.ro
Pentru prima dată în istorie, fizicienii au obținut „aleatorismul perfect”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu adolescenții atunci când părinții sunt distrași de telefoane?