Prima pagină » Actualitate » Un puști din Dâmbovița a dispărut chiar de Ziua Copilului. Marian Alexandru a fost găsit după 15 ore de căutări. În ce stare se află

Un puști din Dâmbovița a dispărut chiar de Ziua Copilului. Marian Alexandru a fost găsit după 15 ore de căutări. În ce stare se află

Maya Radu

Un  puști din Dâmbovița a dispărut chiar de Ziua Copilului. Marian a dispărut chiar pe 1 iunie. 

Update: Adolescentul dispărut din Dâmbovița a fost găsit, după aproape 15 ore de căutări, cu zeci de polițiști, jandarmi și un elicopter.

Încă din momentul sesizării dispariției, au fost declanșate de urgență verificări și activități specifice de căutare, care au continuat neîntrerupt pe parcursul nopții și al zilei de astăzi. Polițiștii au acționat în teren, verificând zonele frecventate de minor și traseele posibile de deplasare.

La misiune au participat peste 50 de polițiști, cu aproximativ 30 de autospeciale, fiind sprijiniți de efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Totodată, pentru creșterea șanselor de identificare într-un timp cât mai scurt, a fost transmis un mesaj RO-ALERT, iar numeroși voluntari s-au alăturat eforturilor de căutare.

În cadrul operațiunii au fost folosite mijloace tehnice specifice, inclusiv echipamente de observare cu termoviziune, iar în sprijinul echipelor din teren a intervenit și un elicopter al Inspectoratului General al Poliției Române, care a efectuat misiuni de survolare în zonele de interes.

În cele din urmă, minorul a fost identificat de polițiști în localitatea Sălcioara și a fost preluat în siguranță. Din primele verificări, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Știrea inițială

Marian Alexandru a plecat de acasă, chiar de Ziua Copilului. Nu s-a mai întors, așa că familia a alertat autoritățile. În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:00, polițiștii din Mătăsaru au fost sesizați că BADEA MARIAN ALEXANDRU, în vârstă de 14 ani, a plecat la data de 1 iunie, în jurul orei 14:00, de la domiciliul din comuna Mătăsaru și nu a mai revenit până în acest moment.

Acesta purta o geacă de culoare neagră, tricou alb și pantaloni negri.

Semnalmente: 1,70 m înălțime, 75 kg, păr brunet, ochi căprui.

Familia, prietenii, oamenii din comunitate și autoritățile îl caută de ore bune. Persoanele care dețin informații utile în vederea identificării minorului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi