George Fridman, președinte și fondator Geopolitical Futures, avertizează că acordul dintre SUA și Iran nu va pune capăt conflictului. În războiul din Iran sunt implicate, practic trei țări, iar Israelul se simte dezavantajat de înțelegerea dintre Washington și Teheran.
„Acordul încheiat între Iran și Statele Unite nu pune capăt războiului. Este, în esență, un acord de încetare a focului de 60 de zile, timp în care vor fi negociate principalele probleme ale războiului”, scrie George Fridman.
Există două dimensiuni care vor determina succesul acestor negocieri, continuă Fridman.
„Una este capacitatea celor două părți de a ajunge la o înțelegere.
Negocierile din timpul armistițiului vor fi puternic influențate de politica internă. Fiecare națiune are diviziuni interne, toate de natură diferită și îndreptate în direcții diferite”, mai scrie președintele Geopolitical Futures.
În Statele Unite, dezacordul cu privire la înțelepciunea războiului și prețul economic plătit este substanțial. Justificarea s-a bazat pe programul nuclear al Iranului.
„Cu toate acestea, mulți din Partidul Republican au considerat războiul ca o încălcare a principiilor susținute de președintele Donald Trump în campania sa electorală.
În acest moment, cu detaliile programului nuclear al Iranului – motivul fundamental invocat pentru război – încă de negociat și cu presiunea publică asupra lui Trump și amenințările la adresa controlului republicanilor asupra Congresului, președintele se află într-o poziție dificilă de negociere”, explică George Fridman.
În Israel, războiul a fost purtat din două motive. Unul a fost amenințarea reprezentată de puterea nucleară a Iranului. Celălalt a fost sprijinul și finanțarea de către Iran a forțelor islamice nestatale, în principal Hezbollah.
„Prin urmare, obiectivul Israelului în război a fost de a provoca prăbușirea regimului iranian.
În octombrie 2024, Israelul a invadat Libanul, unde sunt desfășurate forțe importante Hezbollah, în încercarea de a distruge gruparea.
Încetarea focului dintre SUA și Iran acoperă Libanul, pe care israelienii au refuzat să-l accepte până în acest moment. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu consideră Hezbollah o amenințare fundamentală pentru Israel.
Există deja o opoziție semnificativă în Israel față de Netanyahu. Posibilitatea ca acesta să riște o ruptură semnificativă cu Statele Unite generează o ostilitate și mai mare. Acest lucru îl lasă pe Netanyahu într-o poziție dificilă, una care i-ar putea pune capăt carierei politice”, continuă George Fridman.
Iranul însuși se află într-o poziție internă dificilă.
„Demonstrațiile masive antiguvernamentale dinaintea începerii războiului au dezvăluit o ostilitate semnificativă și răspândită față de guvern.
Dar acestea există, deoarece facțiunea care a înăbușit demonstrațiile are în mod clar valori diferite de cea dispusă să ajungă la un armistițiu cu Statele Unite și să negocieze”, avertizează George Fridman.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F8115353-hepta_mediafax_foto-abacapress_hepta-2-scaled.jpg)
File picture, dated on December 14, 2016, of Mojtaba Khamenei, son of Ayatollah Ali Khamenei, who has just been named Iran’s new Supreme Leader, seen in Tehran, Iran. Photo by Reza B/Middle East Images/ABACAPRESS.COM
În conflictele în care populația este profund divizată, capacitatea de a continua războiul este limitată.
„În acest moment, s-ar părea că toate cele trei națiuni combatante au diviziuni politice profunde.
Prin urmare, dimensiunea geopolitică – forța care determină națiunile să poarte războaie și să le pună capăt – se confruntă în toate cele trei națiuni cu forțe politice interne puternice.
Ar putea remodela considerațiile geopolitice.
Atât între IRGC și populație, care și-a arătat ostilitatea față de regim, cât și între facțiunea IRGC care dorește să continue războiul și facțiunea care, temându-se de înfrângere, dorește să-i pună capăt?”, se întreabă George Fridman.
O analiză geopolitică a acestui război particular trebuie să confrunte realitatea politică din interiorul fiecărei națiuni.
„Politica internă va influența puternic politicile și strategiile fiecărei națiuni.
În efortul de a gestiona disidența internă, fiecare parte va spune lucruri care le forțează pe celelalte două să răspundă. Este o dinamică care subminează procesul de negociere.
Ne aflăm într-un moment ciudat, când nevoile tuturor celor trei națiuni sunt în continuă schimbare. Procesul decizional este modelat de disonanța dintre elitele lor respective”, încheie George Fridman.