Regulile la Bac 2026. Astăzi, absolvenții de liceu susțin proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie. Accesul în sălile de examen se face până la ora 8:30. Regulile spun că elevii trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru.
Examenul național de Bacalaureat 2026 continuă azi cu proba obligatorie a profilului. Amintim că, calendarul examenului de BAC 2026 a fost modificat, în premieră, din cauza codului roșu de caniculă. Toți absolvenții de liceu vor susține examenul la matematică sau istorie miercuri, 1 iulie. Inițial, proba obligatorie a profilului era programată la data de 30 iunie.
Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării, aproximativ 131.000 de elevi vor susține probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026. Luni, 29 iunie, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română.
Accesul candidaților în centrele de examen se face în intervalul orar 7:30-8:30, pe baza unui act de identitate valid, și proba începe la ora 9, potrivit ghidului Ministerului Educației și Cercetării.
Apoi, în intervalul 8:30 – 9:00, candidaților li se va explica modul de desfășurare a probei.
Probele de examen încep la ora 9:00. Pentru redactarea lucrărilor scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, contorizate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Mai beneficiază însă de timp suplimentar (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, în concordanță cu Procedura de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Ca să resolve subiectele, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru a executa schemele și desenele vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. Se va folosi exclusiv hârtia distribuită candidaților de către asistenți.
De asemenea, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), dar și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stickuri de memorie, telefoane, tablete etc.). Totodată, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe ori alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați, chiar dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. În aceste condiții, candidații eliminați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. De precizat este că, calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat, scrie Edupedu.ro.