Prima pagină » Emisiuni » Rareș Bogdan, avertisment dur despre economie: „E cel mai negru an după 5 semestre de scădere economică”

Rareș Bogdan, avertisment dur despre economie: „E cel mai negru an după 5 semestre de scădere economică”

Rareș Bogdan trage un semnal de alarmă cu privire la situația economică a României, subliniind contracția economică severă și impactul negativ asupra mediului de afaceri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.

„Este o greșeală să facem calcule electorale acum pentru ce se întâmplă peste patru ani”

Invitat în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei” cu Răzvan Dumitrescu, Rareș Bogdan a vorbit despre schimbările economice la nivel național și european. Cu toate acestea, el observă că discursul politic public este axat mai degrabă pe chestiuni politice, cum este cazul alegerilor prezidențiale, nu pe cele urgente.

Europarlamentarul susține că, pentru redresarea economică a României, trebuie să se concretizeze proiectele. Pune accentul pe atragerea fondurilor europene, cu care se pot face investiții importante în România. El menționează proiecte europene majore care au crescut direct nivelul de trai în comunități.

„Situația în România și în general în Europa se schimbă de la un trimestru la altul sau de la un semestru la altul, daramite de la un an la altul. Noi vorbim de alegeri prezidențiale care vor avea loc peste patru ani de zile. Să facem calcule electorale acum pentru ce se întâmplă peste patru ani de zile este o greșeală. Până atunci România trebuie guvernată, trebuie atrasi banii europeni care ne-au ajutat să ajungem la un nivel de dezvoltare extrem de serios în ultimii ani datorită absorpției. Și am ridicat viața în comunitățile noastre exact pe baza banilor europeni. Nu uitați că noi am adus 112 miliarde de euro bani europeni și avem un aport, o plată de sub 30 de miliarde.”

„Ne-am împrumutat cu 8,4 dobândă, este absolut scandalos”

Rareș Bogdan spune că România se află într-o situație economică dezastruoasă, fiind în al cincilea trimestru de scădere a consumului. De asemenea, atrage atenția privind contracția economică severă și dobânzile extrem de mari la care se împrumută România. De asemenea, vorbește despre afectarea capitalului românesc, prin închiderea a peste 150 de mii de companii, majoritatea microîntreprinderi locale.

„Noi avem o situație în care avem 5 trimestre de scădere a consumului. Avem contracție economică severă. Avem o situație în care nu ne mai putem împrumuta nici măcar cu 7,5, 7,8. Ne-am împrumutat cu 8,4 dobândă, ceea ce este absolut scandalos. Avem o situație în care ne-au crescut toate utilitățile, în care am închis peste 150.000 de companii, în special microîntreprinderi, și capitalul românesc este afectat major. Dacă vorbiți cu hotelierii de pe litoral și cu cei din Horeca o să vă spună că este cel mai prost an.”

Potrivit Institutului Național de Statistică, luna mai 2026 a fost a 10-a lună în care consumul în România a fost în scădere. Spre deosebire de anul precedent, comerțul cu amănuntul a scăzut cu -4,7%, relevă statisticile INS.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!