Prima pagină » Actualitate » Record de cereri de negociere cu băncile. Sume mari obținute de români prin soluționarea litigiilor cu instituțiile financiare

Record de cereri de negociere cu băncile. Sume mari obținute de români prin soluționarea litigiilor cu instituțiile financiare

Record de cereri de negociere cu băncile. Sume mari obținute de români prin soluționarea litigiilor cu instituțiile financiare

Record important, în prima jumătate a acestui an, pentru clienții băncilor. Aceștia au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Au fost în total 2.060 de solicitări, cel mai mare număr semestrial din cei peste 10 ani de activitate ai CSALB. Românii care au apelat la această soluție au câștigat în medie sume de mii de euro. 

Trimestrul al doilea din 2026 a fost singurul în care este depășit numărul de 1.000 de cereri conforme înregistrate (1.092 solicitări). Majorarea de 40% față de Semestrul 1 2025 (1.464 cereri) reflectă situația economică dificilă la nivel național, dar și internațional, notează Profit.ro.

IFN-urile au refuzat toate cele 600 de solicitări primite

Clienții caută soluții de redresare a situației financiare personale, afectată clar de creșterea costului vieții.

Referitor la numărul de dosare de conciliere, în prima jumătate de an, băncile au intrat în aproximativ 400 de negocieri. De notat că IFN-urile nu au acceptat nicio cerere spre negociere, deși au primit peste 600 de solicitări. În primul semestru, arată datele oficiale, 332 de negocieri s-au încheiat cu împăcarea părților, reprezentând 91% din totalul negocierilor purtate.

Beneficii totale de aproape 1 milion de euro în S1 2026

Beneficiile totale rezultate din negocieri s-au apropiat de 1 milion de euro în prima jumătate a anului. Asta înseamnă aproximativ 2.700 de euro obținuți, în medie, în urma fiecărei nemulțumiri încheiate amiabil.

Cât câștigă românii Județele în care angajații încasează cei mai mulți și cei mai puțini bani. Domeniile cu cele mai mari salarii

59 de procese din instanțele de drept comun s-au încheiat după ce consumatorii și băncile, la recomandarea judecătorilor sau din inițiativa unei părți, au negociat litigiul în cadrul CSALB. Serviciul a fost gratuit pentru consumatori, în doar două săptămâni (în medie) și cu ajutorul unui conciliator, specialist în domeniul financiar-bancar. În total, începând cu anul 2021, peste 880 de procese s-au încheiat în mod amiabil, în cadrul de dialog oferit de CSALB.

Cererile adresate IFN-urilor sunt cu 63% mai multe în primele 6 luni din 2026 față de perioada similară din 2025. Ponderea acestora în totalul cererilor a crescut de la 25% (S1 2025) la 29% (S1 2026).

Numărul cererilor soluționate amiabil de bănci că s-a dublat

Comparativ cu anul trecut, numărul cererilor soluționate amiabil de către bănci aproape că s-a dublat. Metoda de soluționare amiabilă (directă), după sesizarea CSALB, a fost o cale de rezolvare a cererilor formulate de consumatori, mai ales atunci când aceste solicitări sunt simple, fără să necesite neapărat aportul de expertiză al conciliatorilor instituției.

Și în acest caz băncile au recurs la această metodă de soluționare (directă) mai mult decât IFN-urile. Cele mai frecvente spețe pe care conciliatorii CSALB le analizează sunt cele legate de contractele de creditare. Concret, aproximativ 90% din totalul cererilor se referă la:

  • restituiri de sume (comisioane, dobânzi)
  • diminuarea soldului unui credit (a datoriei totale)
  • diminuarea ratelor lunare ori anularea unor restanțe
  • reeșalonări / rescadențări / refinanțări / renegocieri / reechilibrarea contractelor.

Crește specificul cererilor

Studiul mai arată că în primul semestru, ponderea cererilor negociabile din total este de 84%, față de perioada similară a anului trecut, când ponderea cererilor negociabile era de 78%.

Numărul dosarelor a ajuns la 395 în S1 2026, comparativ cu 415/S1 2025. Astfel, din cele 1.240 de cereri negociabile adresate băncilor, 395 au fost transformate în dosare de negociere. IFN-urile nu au acceptat transformarea în dosar a niciuneia dintre cele 480 de cereri negociabile primite.

Începând din 2016, prin intermediul CSALB s-au derulat peste 6.400 de negocieri, majoritatea între consumatori și bănci. Din păcate, IFN-urile au acceptat mai puțin de 60 de cereri de negociere în ultimii 8 ani, mai arată analiza CSALB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce țară a redus programul săptămânal de lucru chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!