Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege privind declararea situației de criză pe piața carburanților, după ce acesta a trecut anterior și de Senat. Actul normativ prevede reducerea temporară a accizei la motorină, plafonarea adaosului comercial și limitarea exporturilor, măsuri care, potrivit inițiatorilor, ar trebui să ducă la ieftinirea carburanților. Legea merge acum la promulgare.
Proiectul de lege privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere a fost adoptat de Camera Deputaților cu 293 de voturi „pentru”, două abțineri și un vot împotrivă.
Legea prevede reducerea temporară a accizei la motorină pe durata situației de criză, măsura urmând să intre în vigoare după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial și să fie aplicată până la 31 octombrie 2026. Guvernul va putea prelungi această perioadă prin hotărâre, pentru intervale succesive de cel mult trei luni. Potrivit deputatului PSD Bogdan Ivan, măsurile adoptate ar trebui să se reflecte într-un preț mai mic la pompă atât pentru populație, cât și pentru companii.
„Tocmai a fost votat un proiect extrem de important, şi anume declararea situaţiei de criză în domeniul carburanţilor, reducerea acciziei la motorină, limitarea exporturilor de motorină, limitarea adaosului comercial şi supraimpozitarea profiturilor excepţionale, în materie de carburanţi. Acest lucru ar trebui să ducă la o reducere a preţului final pentru consumatorii privaţi, dar şi pentru companiile din ţara noastră”, a spus Bogdan Ivan, după votul din plenul Camerei Deputaţilor, citat de News.ro.
Inițiatorii proiectului susțin că prețul motorinei ar putea scădea cu cel puțin 34 de bani pe litru și, în funcție de evoluția pieței, reducerea ar putea ajunge până la 85 de bani pe litru. Măsurile au fost adoptate în contextul în care motorina standard depășește 10 lei pe litru, iar benzina a trecut de pragul de 9 lei.
Legea prevede că acciza la motorina standard va fi redusă cu un procent cuprins între 5% și 25%, în funcție de doi indicatori: evoluția cotațiilor Platts pentru motorină și variația prețului mediu la pompă.
Ministerul Finanțelor va analiza acești indicatori de două ori pe lună, pe baza datelor furnizate de Consiliul Concurenței. Nivelul accizei aplicabile va fi publicat pe site-ul ministerului, iar reducerea va intra în vigoare în prima zi a următorului interval bilunar. Actul normativ reintroduce plafonarea adaosului comercial la benzină și motorină la nivelul mediu practicat anul trecut. Totodată, stațiile de alimentare nu vor putea opera mai mult de o majorare de preț pe zi.