Prima pagină » Știri externe » Atac masiv cu rachete și drone în Kiev și la granița NATO. Sunt cel puțin 8 morți și 30 de răniți. Polonia, în alertă: a ridicat avioanele F-16

Atac masiv cu rachete și drone în Kiev și la granița NATO. Sunt cel puțin 8 morți și 30 de răniți. Polonia, în alertă: a ridicat avioanele F-16

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri din ultimele luni asupra Ucrainei, folosind zeci de rachete balistice și de croazieră, dar și sute de drone. Cel puțin opt persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite în Kiev, Lviv, Kryvyi Rih și Poltava.

Rusia a lansat în noaptea de 29 spre 30 iulie un atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind zeci de rachete balistice și de croazieră, alături de sute de drone. Bombardamentele au lovit mai multe orașe, inclusiv Kiev, Lviv, Kryvyi Rih și Poltava, provocând cel puțin opt morți și 30 de răniți, potrivit autorităților ucrainene.

Război în Ucraina - Foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Război în Ucraina – Foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Copii uciși și blocuri lovite în mai multe orașe din Ucraina

În capitala Kiev, primele explozii au fost auzite în jurul orei 01:18, ora locală, fiind urmate de un al doilea val de atacuri câteva ore mai târziu, potrivit jurnaliștilor Kyiv Independent aflați la fața locului.

Serviciul de Urgență al Ucrainei a anunțat că o persoană a murit și alte două au fost rănite în capitală. Resturile căzute după interceptarea unor rachete și drone au provocat incendii într-un garaj din cartierul Sviatoshynskyi și într-o piață din cartierul Obolon, potrivit primarului Vitali Klitschko.

Sursa video – X/@victoriaslog

În regiunea Kiev, la Brovary, trei locuințe au fost avariate, iar cinci persoane, inclusiv un copil, au fost rănite.

Cele mai grave pierderi au fost înregistrate la Kryvyi Rih, unde o rachetă balistică Iskander-M a lovit locuința unei familii numeroase.

„O casă aparținând unei familii numeroase a fost lovită de o rachetă balistică Iskander-M”, a declarat Oleksandr Vilkul, șeful Consiliului de Apărare din Kryvyi Rih.

Potrivit oficialului, două fete de 5 și 12 ani și patru adulți au fost uciși în atac, iar alte opt persoane au fost rănite, printre care doi băieți de 6 și 15 ani.

În regiunea Poltava, o persoană și-a pierdut viața după ce un depozit a fost lovit de bombardamente. Tot în Poltava, un terminal al companiei Nova Poshta a fost avariat, însă autoritățile au precizat că nu au fost înregistrate victime.

Atacurile au ajuns aproape de granițele NATO

Bombardamentele au vizat și vestul Ucrainei, unde mai multe explozii au fost auzite în orașul Lviv, situat la aproximativ 70 de kilometri de granița cu Polonia.

Șeful Administrației Militare din regiunea Lviv, Maxim Kozytsky, a anunțat că două blocuri de locuințe au fost lovite, iar primarul Andrii Sadovyi a precizat că cel puțin 15 persoane au fost rănite.

Sursa video – X/@nexta_tv

Echipele de intervenție și voluntarii au continuat operațiunile de căutare printre dărâmături, existând temeri că mai multe persoane ar putea fi prinse sub clădirile distruse.

La scurt timp după atacurile asupra orașului Lviv, explozii au fost raportate și în Ivano-Frankivsk, regiune aflată în apropierea graniței cu România.

În timpul atacului, Forțele Aeriene ale Ucrainei au emis alerte privind zeci de rachete care traversau vestul țării, iar autoritățile poloneze au ridicat de urgență avioane de luptă pentru protejarea spațiului aerian al Poloniei. În orașul Lublin au fost activate temporar sirenele de raid aerian.

Cu câteva ore înainte de ofensivă, președintele Volodimir Zelenski avertizase populația că Rusia pregătește un atac de mari proporții.

„Rușii au pregătit un atac masiv cu câteva zile în urmă și există o probabilitate ridicată ca acesta să aibă loc în această noapte”, a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

„Vă rog, în toate regiunile Ucrainei, fiți atenți astăzi la alertele de raid aerian și aveți grijă de voi”, a adăugat Volodimir Zelenski.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
(VIDEO) Momentul flagrantului Parchetului General în dosarul de obținere frauduloasă a cetățeniei române
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
A murit pilotul Mihai Vîrdol. Anunțul făcut de forțele aeriene române
Prosport.ro
Nadia Comăneci a luat din banii ei două aparate de aer condiționat pentru sala de gimnastică de la Complexul „Lia Manoliu”
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
Mediafax
CUTREMUR în industria auto: Un mare PRODUCĂTOR anunță 8.000 de concedieri până în 2027
Click
De ce refuză Mircea Solcanu să se opereze pe creier: „Rămân și orb. Deja mă pregătesc”
Digi24
Băiat pe trotinetă, lovit în cap de un obiect căzut din cer. Copilul nu-și amintește nimic despre incident
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord. Nu e o glumă!
Ce se întâmplă doctore
Tânăra din Craiova, care ar fi luat o bacterie periculoasă la un festival, e în stare gravă! Aparatul ECMO o ţine în viaţă. Medicii nu au reușit să afle cu ce a fost infectată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dedeman vine cu reduceri la scutere și tricicluri electrice. Care este cel mai accesibil model
Descopera.ro
Toți oamenii împărtășesc un strămoș surprinzător
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Structuri concentrice gigantice au fost descoperite în atmosfera lui Venus