Prima pagină » Actualitate » PSD a revenit cu amendamentul la conflictul de interese. Cine este incompatibil nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de 3 ani

PSD a revenit cu amendamentul la conflictul de interese. Cine este incompatibil nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de 3 ani

PSD a revenit cu amendamentul la conflictul de interese. Cine este incompatibil nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de 3 ani

Aşa cum a anunţat, Partidul Social Democrat a revenit cu amendamente la noua Lege ANI. Astfel, la articolul 25, sunt introduse două aliniate, prin care se reintroduce textul de lege din cauza căruia Senatul a anulat săptămâna trecută textul de lege.

PSD: „Persoana prevăzută la alin.1 are interdicţia de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică ori eligibilă”

„(2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.”

(2)Persoana prevăzută la alin.1 are interdicţia de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică ori eligibilă, dintre cele prevăzute de prezenta lege, pe o perioadă de pănă la 3 ani, care operează de la data rămînerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătoreşti, moment de la care este decăzută din funcție”, se arată în amendament.

De asemenea, se mai specifică şi faptul că incompatibilitatea vizează şi persoanele faţă de care, „până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflictul de interese şi pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicţiei prevăzute de lege, calculate de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătoreşti, le încetează de drept funcția, demnitate publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare”, mai cer cei de la PSD.

Legea ANI trebuie să intre la vot cât mai curând, fiind jalon din PNRR, iar aceasta trebuie adoptată şi publicată în Monitorul Oficial până la data de 31 august 2026. În caz contrar, România pierde aproape 800 de milioane de euro, bani europeni.

Au fost deja depuse amendamente  de către partidele interesate, respectiv AUR. Acesta se referă şi la transparentizarea declaraţiilor de avere care vizează soţii sau concubinii care se află într-o poziţie oficială în stat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Mira de la Insula iubirii avea relație cu o femeie, în timp ce era cu Ian: 'Am locuit toți trei' | Imagini explozive și dezvăluiri zguduitoare
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„Moartea politică a lui Trump, mult EXAGERATĂ”. AUR ia apărarea lui Trump după victoria democraților
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Cancan.ro
De ce a părăsit-o Gabriela pe Mira? Motivul e grav: ce ar fi vrut să-i sustragă concurenta de la Insula iubirii
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mit sau adevăr: Contează dacă bărbații urinează așezați sau în picioare?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!