Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au publicat un document de 65 de pagini care conține motivarea deciziei cu privire la așa-numitul „amendament Fritz” din noua Lege a integrității. Argumentul principal al majorității este că „legea nu ar aplica retroactiv o sancțiune persoanei, ci ar pune capăt unei funcții sau unui „mandat viciat” de o încălcare definitiv constatată a regimului de integritate”. Avocatul Toni Neacșu, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a scris, pe pagina personală de Facebook, că „motivarea este mult mai neconvingătoare și stângace decât se aștepta”.
Documentul integral al motivării CCR poate fi citit AICI.
Curtea pornește de la distincția dintre o situație juridică încheiată, asupra căreia o nouă lege nu mai poate interveni, și efectele viitoare ale unei situații generate anterior, însă care nu s-au epuizat.
Judecătorii CCR consideră că o constatare definitivă de incompatibilitate sau conflict de interese continuă să afecteze integritatea funcției atât timp cât interdicția de trei ani nu s-a încheiat. În această interpretare, legea nouă nu modifică sancțiunea aplicată în trecut, ci reglementează efectul produs în prezent asupra funcției ocupate.
Majoritatea judecătorilor Curții Constituționale susțin că norma tranzitorie nu introduce o nouă sancțiune personală pentru o faptă trecută, ci încheie o funcție sau un mandat a cărui integritate a fost afectată.
„Norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției, demnității sau mandatului, ci întrerupe ori încetează de drept funcția, demnitatea sau mandatul care a fost viciat prin fapta titularului său”, reiese din motivarea CCR.
„Motivarea Curţii Constituționale pe amendamentul Dominic Fritz e mult mai neconvingătoare și stângace decât mă așteptam. Practic, pentru a înlătura retroactivitatea noii sancțiuni, care era cam evidentă, CCR afirmă că legiuitorul poate reglementa oricând cauze noi de încetare a mandatelor aleșilor (primari, consilieri, deputați, senatori), chiar dacă acestea nu existau la momentul alegerii sale. Enormă gafă”, spune Toni Neacșu.
E mizerie totală acel amendament. Oricum, după noua lege Fritz nici măcar nu ar mai fi în incompatibilitate. Dar CCR-ul aservit și-a făcut bine treaba conform instrucțiunilor.