Nava comercială „PROGRESS IV”, cu 12 marinari la bord, a fost lovită și a luat foc în zona economică exclusivă a României, în Marea Neagră. Președintele Nicușor Dan spune că nava pare să se fi scufundat.
O amplă operațiune de salvare s-a desfășurat joi seară în Marea Neagră, după ce nava comercială „PROGRESS IV”, sub pavilionul Republicii Dominicane, a fost implicată într-un incident grav în zona economică exclusivă a României, scrie agenția rusească de știri, TASS.
La bord se aflau 12 marinari, iar în urma incidentului nava a luat foc.
Primele informații indică faptul că nava ar fi fost lovită, însă circumstanțele exacte ale incidentului și originea loviturii urmează să fie clarificate.
Președintele Nicușor Dan a confirmat incidentul și a precizat că, potrivit informațiilor disponibile, nava pare să se fi scufundat.
„Nava a fost lovită şi pare că s-a scufundat, dar pentru moment nu ştim de cine, de ce fel de…”, a afirmat Nicușor Dan.
Incidentul s-a produs în apropierea coastelor românești, într-o regiune a Mării Negre aflată în imediata vecinătate a zonei afectate de războiul dintre Rusia și Ucraina.
Autoritatea Navală Română (ANR) a anunțat că alerta a fost primită joi, în jurul orei 17:55, de Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre).
Semnalul COSPAS-SARSAT indica nava „PROGRESS IV”, sub pavilionul Republicii Dominicane, iar ultima sa poziție cunoscută era la aproximativ 15 mile marine de Sfântu Gheorghe, în zona economică exclusivă a României.
Sursa video – X/Constanta INFO
Imediat după primirea alertei, autoritățile au început mobilizarea mijloacelor de intervenție.
„Nava comercială MOHAMAD B a fost direcţionată în zonă imediat şi totodată au fost mobilizate de urgenţă navele de salvare ARSVOM, SAR ARES şi SAR ARTEMIS, alături de nava MAI 0201 (Poliţia de Frontieră), desemnată coordonator la faţa locului”, au transmis reprezentanții Autorității Navale Române.
Garda de Coastă a fost informată ulterior de MRCC Constanța că la bordul unei nave comerciale care se afla în zona economică exclusivă a României izbucnise un incendiu.
„În data de 27.08.2026, în jurul orei 19:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informaţi de către MRCC Constanţa cu privire la faptul că la bordul unei nave comerciale, aflată în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine Sud-Est Sfântul Gheorghe, s-a produs un incendiu”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.
MRCC Constanța a declanșat operațiunea de căutare și salvare, iar primul mijloc naval al Gărzii de Coastă a fost trimis în zonă.
Operațiunea s-a încheiat cu salvarea întregului echipaj.
Până la ora 21:00, toți cei 12 marinari care se aflaseră la bordul navei „PROGRESS IV” fuseseră recuperați. Zece dintre ei au fost salvați de polițiștii de frontieră români, iar ceilalți doi au fost recuperați de echipajul unei nave comerciale aflate în zonă.
Unul dintre marinarii salvați de Garda de Coastă era rănit.
„În urma desfăşurării operaţiunii de salvare, până la ora 21:00, toate cele 12 persoane, care s-au aflat la bordul navei comerciale au fost salvate. Dintre acestea, zece persoane au fost salvate de către poliţiştii de frontieră, una dintre ele fiind rănită, iar alte două persoane au fost salvate de către echipajul navei comerciale”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Intervenția a fost complicată de starea mării. Valurile ajungeau la aproximativ 2,5 metri, ceea ce a îngreunat atât apropierea navelor de salvare, cât și recuperarea oamenilor aflați în apă.
Garda de Coastă a subliniat că intervenția rapidă și coordonarea dintre polițiștii de frontieră, navele ARSVOM și vasul comercial aflat în apropiere au făcut posibilă salvarea tuturor membrilor echipajului.