Prima pagină » Actualitate » Donald Trump crede că reunificarea Irlandei „se va întâmpla, până la urmă” și nu exclude ca acest scenariu, pe care și-l dorește „foarte mult”, să aibă loc „acum”

Donald Trump crede că reunificarea Irlandei „se va întâmpla, până la urmă” și nu exclude ca acest scenariu, pe care și-l dorește „foarte mult”, să aibă loc „acum”

Flavius Niculescu
Donald Trump crede că reunificarea Irlandei „se va întâmpla, până la urmă” și nu exclude ca acest scenariu, pe care și-l dorește „foarte mult”, să aibă loc „acum”
Președintele american Donald Trump și prim-ministrul irlandez Micheál Martin

Președintele american Donald Trump, aflat sâmbătă, 12 septembrie, într-o vizită oficială pe teritoriul Irlandei, a declart că, din punctul său de vedere, reunificarea statului irlandez cu cel al Irlandei de Nord „se va întâmpla, în cele din urmă” și că, personal, își dorește ca evenimentul să aibă loc cât mai repede. Trump a făcut aceste declarații în conferința de presă susținută împreună cu prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, în care a mai afirmat că atât locuitorii Irlandei, cât și cei ai Irlandei de Nord – stat independent, care face parte din Regatul Unit – sunt „oameni minunați”.

Sondaj Gândul


Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Ar fi o mare mândrie pentru toată lumea dacă s-ar întâmpla asta” / „Marea Britanie va avea ceva de spus”

„Nu vreau să creez nicio problemă. Vă spun, mi-ar plăcea foarte mult să o văd reunificată. Am prieteni în ambele părți. Sunt oameni minunați acolo. Irlandezi, cum ar putea să fie răi, nu? Cred că ar fi minunat. Ar fi o mare mândrie pentru toată lumea dacă s-ar întâmpla asta. Știți ce? Din punctul meu de vedere, se va întâmpla în cele din urmă. La fel de bine s-ar putea întâmpla acum”, a explicat Donald Trump.

De asemenea, liderul Statelor Unite ale Americii a precizat că premierul irlandez Micheál Martin poate juca un rol-cheie în evoluția unui astfel de scenariu. Mai mult, Trump a spus că oficialii Marii Britanii vor avea, la rândul lor, un cuvânt de spus în această privință.

„Îl aveți aici pe omul potrivit (n.r. – Micheál Martin) pentru a pune lucrurile în mișcare. Sigur, Marea Britanie va avea ceva de spus în această privință, evident, dar eu cred că ar fi un lucru minunat. Adică, cum ar putea fi ceva rău?!”, a mai adăugat Donald Trump.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
VIDEO | Gelu Duminică deschide un subiect sensibil: „A fi rom vine și cu statutul de subom”
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Adevarul
Calin Georgescu, avertizat înaintea unei întâniri cu susținătorii săi: „Probabil cineva i-a spus că acolo este multă lume”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Tragedie după tragedie într-un bloc din Constanța! Un bărbat de 35 de ani a căzut de la etaj, în același loc în care a murit și nepotul său
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania