Președintele Nicușor Dan anunță extinderea programului internațional Future Leaders Exchange (FLEX), prin care până la 70 de elevi români vor putea locui cu familii americane și vor studia în Statele Unite în anul școlar 2027-2028.
Nicușor Dan a transmis, miercuri, pe X, că relația dintre România și Statele Unite se consolidează inclusiv în domeniul educației, prin programe de schimb precum Future Leaders Exchange. Prin FLEX, unul dintre cele mai competitive programe internaționale dedicate elevilor de liceu, până la 70 de elevi români vor putea studia în instituții de învățământ din SUA în anul școlar 2027-2028, în timp ce până la 20 de elevi americani vor avea posibilitatea să vină să studieze în România.
”Un parteneriat strategic solid înseamnă colaborări de succes și proiecte comune în mai multe domenii care au un impact pozitiv asupra oamenilor. Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează constant, inclusiv în domeniul educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile, precum Future Leaders Exchange, împreună cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad. Prin FLEX, unul dintre cele mai competitive programe internaționale pentru elevii de liceu, până la 70 de elevi români vor locui cu o familie americană și vor putea studia, în anul școlar 2027-2028, în instituții de învățământ din SUA și, în același timp, până la 20 de elevi americani vor putea veni să studieze în România. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă a burselor pentru tinerii români față de anul trecut, când 20 de liceeni români au beneficiat de această oportunitate”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de X.
Potrivit președintelui, experiența oferită de program nu se limitează la componenta academică. După revenirea în România, participanții sunt încurajați să se implice în școlile și comunitățile lor prin activități de voluntariat și proiecte educaționale.
”Experiența FLEX aduce beneficii nu doar academice. După întoarcerea în România, elevii de liceu rămân implicați în școlile și comunitățile locale prin activități de voluntariat, prin diverse proiecte educaționale, valorificând astfel abilitățile și ceea ce au absorbit din interacțiunile avute cu societatea și cultura americană”, a scris Nicușor Dan.
Președintele a mai precizat că a discutat, la începutul acestei săptămâni, cu Lisa Choate, președinta American Councils for International Education, și Carter Johnson, director regional al organizației, despre educație și despre cum pot fi sprijiniți tinerii români în dezvoltarea mai multor competențe.
”Bursele pentru programele FLEX Global și FLEX Global Abroad sunt cofinanțate de Ministerul Educației și Cercetării din România și Departamentul de Stat al SUA și sunt administrate de American Councils for International Education (ACIE), iar tinerii români pot începe să își depună cererile, care vor intra ulterior într-un proces de selecție. În acest context, mă bucur că am avut o discuție productivă la începutul acestei săptămâni cu doamna Lisa Choate, președinta ACIE, și domnul Carter Johnson, director regional ACIE, despre educație și despre cum putem sprijini concret tinerii români în dezvoltarea mai multor competențe”, a mai scris președintele României.