Prima pagină » Actualitate » Protest LGBTQ, organizat sâmbătă pe străzile din București. Cine sunt inițiatorii și unde va avea loc manifestația. Jandarmeria a impus mai multe măsuri de siguranță

Protest LGBTQ, organizat sâmbătă pe străzile din București. Cine sunt inițiatorii și unde va avea loc manifestația. Jandarmeria a impus mai multe măsuri de siguranță

Protest LGBTQ, organizat sâmbătă pe străzile din București. Cine sunt inițiatorii și unde va avea loc manifestația. Jandarmeria a impus mai multe măsuri de siguranță

Un protest organizat de reprezentanții asociației MozaiQ LGBT va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, în centrul Capitalei. Sub sloganul „Parteneriat civil ACUM”, organizatorii manifestației îi îndeamnă pe toți cei care își doresc recunoașterea legală a cuplurilor necăsătorite să iasă în stradă, întrucât, conform cifrelor prezentate de aceștia, nu mai puțin de 5,8 milioane de români susțin parteneriatul civil. Participanții se vor aduna la prânz, în Piața Universității și se vor deplasa până în Piața Victoriei, acolo unde vor fi susținute mai multe discursuri aferente scopului evenimentului.

Sondaj Gândul


Crezi că va rezista Guvernul Luca Niculescu până în 2028?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Ce măsuri a impus Jandarmeria Capitalei în timpul manifestației LGBTQ

Totodată, reprezentanții Jandarmeriei Capitalei au anunțat o serie de măsuri organizatorice pentru asigurarea ordinii publice și pentru protecția celor care vor participa la manifestație. De asemenea, aceștia au confirmat programul oficial al protestului.

  • 12:00-13:00: Adunarea participanţilor în Piața Universității, pe trotuarul din fața Teatrului Național București;
  • 13:00-14:00: Deplasare pe banda I de circulaţie, pe traseul Piața Universității – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piața Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Victoriei;
  • 14:30-15:00: Alocuțiuni în Piața Victoriei (alveola centrală);
  • 15:00-15:30: Defluirea totală a participanților.

„Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestație, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei printr-un comunicat de presă care poate fi citit integral AICI.

Marșul Bucharest Pride 2025 | Sursa foto: Mediafax

„Ne-am săturat să fim ignorați” / „Clasa politică tace, amână, se face că nu vede” / „Acum ieșim în stradă”

Organizatorii manifestației au transmis, pe pagina de Facebook a evenimentului, principalele motive pentru care îi îndeamnă să iasă în stradă pe toți cei care își doresc recunoașterea parteneriatului civil în România.

„Peste 100.000 de oameni au semnat petiția pentru parteneriat civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România. Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Constituțională a României au spus același lucru: statul are obligația să recunoască legal cuplurile necăsătorite.

În timp ce politicienii tac, oamenii plătesc:

  • Nu-ți poți vizita partenerul în spital ca familie;
  • Nu poți decide pentru el într-o urgență medicală;
  • Nu-l poți moșteni, chiar dacă ați construit totul împreună;
  • Poți rămâne pe drumuri a doua zi după înmormântare.

5,8 milioane de români susțin parteneriatul civil. Și clasa politică ce face? Tace. Amână. Se face că nu vede”, au transmis organizatorii.

Marșul Bucharest Pride 2025 | Sursa foto: Mediafax

„În România trăiesc 360.000 de cupluri necăsătorite” / „Parteneriatul civil nu ia nimic nimănui”

„În România trăiesc 360.000 de cupluri necăsătorite, cele mai multe heterosexuale. Pentru lege, toți sunt niște străini.

Parteneriatul civil nu ia nimic nimănui. Aduce protecție, demnitate și drepturi de bază pentru familii care există deja.

Am semnat. Am depus semnăturile la Parlament. Am așteptat. Acum ieșim în stradă.

Vino cu partenerul, cu prietenii, cu familia. Adu o pancartă și vocea ta. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai greu să fim ignorați”, au mai transmis reprezentanții asociației MozaiQ LGBT

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră! Atacul, chiar în timpul reuniunii miniștrilor Apărării la Sofia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Anii lucrați în străinătate se pun la pensie în România. Cum se calculează suma și cine o plătește
Mediafax
Nu o să-ți vină să crezi unde s-a născut celebrul Martini! Locul din Italia care atrage atenția turiștilor
Click
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Americanii se tem mai mult de Inteligența Artificială decât de cancer
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute