Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului în cazul în care Executivul va recurge din nou la procedura angajării răspunderii în Parlament. În situația în care o astfel de procedură nu va fi asumată de guvernanți, formațiunea de opoziție va iniția demersul la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare, a anunțat miercuri liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a explicat că reacția partidului vine ca un răspuns ferm la intenția Executivului de a apela din nou la angajarea răspunderii pe proiecte de lege.
„Orice angajare de răspundere, ca principiu, este sancționată cu o moțiune de cenzură. Dacă ai două luni de când ai intrat la guvernare și începi să faci angajarea răspunderii, nu putem să nu sancționăm așa ceva”, a declarat Petrișor Peiu.
În privința colaborării cu alte formațiuni din Parlament pentru strângerea de semnături și voturi, Petrișor Peiu a punctat că AUR își va continua activitatea de opoziție indiferent de deciziile celorlalte partide.
„Noi ne facem treaba noastră de opoziție. Faptul că alte partide care se declară formal în opoziție nu se vor alătura unui astfel de demers este alegerea domniilor lor”, a afirmat senatorul.
El a reafirmat că depunerea moțiunii de cenzură va fi activată imediat dacă Executivul va veni în Parlament cu angajarea răspunderii, în special pe temele de interes public semnalate de PSD. În caz contrar, inițiativa va fi înregistrată la finalul sesiunii parlamentare în curs. „Noi nu renunțăm la acest principiu”, a concluzionat Petrișor Peiu.
Sursa video: Digi24