Alvin Hellerstein, judecătorul federal american care prezida procesul împotriva fostului dictator al Venezuelei, Nicolás Maduro, a murit la vârsta de 92 de ani din cauze naturale.
Magistraul se afla în funcție de aproape 30 de ani. La sfârșitul lunii noiembrie avea programată o audiere cu fostul lider de stat și cu soția acestuia, Cilia Flores.
Magistratul s-a născut la New York în 1933, a studiat Dreptul la Universitatea Columbia și s-a alăturat Corpului de Avocați al Armatei Statelor Unite.
A lucrat timp de patru ani în cadrul firmei de avocatură Stroock & Stroock & Lavan LLP. A fost numit judecător în anul 1998 de către președintele de la acea vreme, democratul Bill Clinton.
Pe parcursul carierei sale, a fost responsabil de cazuri de o importanță majoră, inclusiv litigiile legate de atentatele de la Turnurile Gemene din 11 septembrie 2001, acuzațiile privind genocidul din Sudan și procese care îl vizau pe actualul președinte american, Donald Trump.
În anul 2015, Hellerstein a ordonat administrației conduse de Barack Obama să facă publice imagini și informații despre abuzurile comise împotriva deținuților din Irak și Afganistan. Doi ani mai târziu, a preluat unul dintre cazurile îndreptate împotriva producătorului de film Harvey Weinstein. Producătorul a fost condamnat ulterior condamnat pentru agresiune sexuală.
La momentul respectiv, judecătorul a respins 17 dintre cele 18 acuzații prezentate. În 2023, a respins cererea lui Donald Trump de a transfera de la justiția statală la cea federală cazul legat de plățile efectuate către actrița Stormy Daniels.
De asemenea, magistratul a avut o altă dispută cu liderul republican atunci când a blocat aplicarea Legii privind Inamicii Străini (sancționată în 1798), pe care guvernul american dorea să o folosească pentru a facilita deportarea presupușilor membri ai organizației criminale Tren de Aragua.
Notorietatea sa a crescut în ultimul an după ce a fost desemnat să coordoneze procesul penal pe care Statele Unite îl desfășoară împotriva lui Maduro și Flores, arestați în luna ianuarie a acestui an în urma unei operațiuni militare americane surprinzătoare în Venezuela.
Maduro, dictatorul capturat de armata SUA într-o operațiune desfășurată pe 3 ianuarie în Caracas, a fost acuzat de narcoterorism, posesie de dropguri periculoase și mitraliere.
În urma decesului magistratului, va trebui desemnat prin tragere la sorți un alt judecător care să preia și să continue soluționarea cauzei, potrivit La Nacion.
Sursa Foto: X