Bucureștiul a paralizat astăzi și s-a transformat într-o imensă parcare. Mii de șoferi au rămas blocați pe principalele artere ale Capitalei, iar coloanele de mașini s-au întins pe kilometri. Primăria Capitalei dă vine, într-un comentariu pe Facebook, pe Nicușor Dan și spune că șantierele au fost întârziate în mandatul acestuia.
Companiile din Nordul Bucureștiului reprezintă o bună parte a economiei Bucureștiului, care, la rândul său înseamnă circa un sfert din economia României.
Șoseaua Fabrica de Glucoză și Șoseaua Petricani au fost complet blocate. Un șofer a explicat, pentru Gândul, că a parcurs 500 de metri într-o oră și jumătate.
„Stau de o oră și jumătate. Vin de pe Dimitrie Pompeiu. Am întors la sensul giratoriu și până aici (intersecție Fabrica de Glucoză cu Șoseaua Petricani).
Nu știu cât este de acolo până aici – cam 500 de metri. Atâta e de la Dimitrie Pompeiu până la Fabrica de Glucoză. Atât am făcut de acolo și până aici. Am comandă. Nu știu dacă mă așteaptă. Îmi arată 14 minute – 460 metri. Orașul e blocat din cauza lucrărilor. Toate lucrările sunt făcute prost în tot Bucureștiul. Nu au început dintr-o parte. Au luat tot Bucureștiul. Asta este”, a spus unul dintre șoferi.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fscreenshot-2026-11-02-163517-2.png)
Trafic blocat pe ambele sensuri pe Șoseaua Fabrica de Glucoză și Șoseaua Petricani
Primăria Capitalei a reacționat, într-un comentariu pe Facebook și a dat vina pe administrația trecută practic, atunci când primarul Capitalei era Nicușor Dan.
„Toate șantierele sunt întârziate. Timp de doi ani, din februarie 2024 până în martie 2026, s-a lucrat doar 5,5 km, din totalul de 50 km linie tramvai care trebuie modernizată, plus utilitățile aferente.
Dacă lucrările nu sunt finalizate la timp, se pierd 1,6 miliarde de lei, fonduri nerambursabile”, au transmis reprezentanții Primăriei.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fwhatsapp-image-2026-11-02-at-18-17-09.jpeg)
Un alt șofer a parcurs șase kilometri în mai mult de o oră.
„Vin de la Iancu Nicolae și am o oră și douăzeci de minute până aici. Am mers șase kilometri. S-a blocat Bucureștiul pentru că sunt foarte multe mașini, e vremea de așa natură și se circulă pe un sens, s-a blocat Dimitrie Pompeiu, șoferii blochează intersecțiile și nu acordă prioritate la sensul giratoriu. Trebuie să ajung la Iride. Dacă intru la Mobexpert o să ajung imediat”, a spus acesta.
„40 de minute am făcut. Vin de pe A3. Am parcurs aproximativ șase, șapte kilometri. A fost și un accident pe pod. Se circulă greu pentru că aceasta este infrastructura”, a explicat un alt conducător auto.
Traficul rutier a fost restricționat și pe pe bulevardul Metalurgiei, unde un copac a căzut pe carosabil și a doborât un stâlp de electricitate, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.
„Luni, în jurul orei 13:34, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Metalurgiei, în zona intersecției cu șoseaua Berceni, un copac a căzut pe partea carosabilă. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că arborele căzut a agățat un cablu și a doborât un stâlp de electricitate”, a informat sursa citată.
Un alt incident a fost semnalat în Sectorul 6, pe strada Dezrobirii, unde mai mulți copaci s-au prăbușit pe carosabil. Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri minute bune.