Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă noaptea la un adăpost din localitatea Bordea, comuna Grajduri, din judeţul Iaşi, unde se află sute de animale.
”În cursul nopții, în jurul orei 01:45, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un adăpost de câini situat în satul Bordea, comuna Grajduri, județul Iași.
Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), cu echipajele aferente. Având în vedere amploarea incendiului și necesitatea concentrării unor resurse suplimentare pentru limitarea propagării flăcărilor, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu încă două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu echipajele aferente”, a transmis ISU Iaşi.
Pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului, împiedicarea propagării acestuia la alte construcţii şi protejarea animalelor aflate în adăpost.
În urma incendiului au ars bunuri materiale pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Adăpostul găzduia aproximativ 600 de câini. Din nefericire, aproximativ 30 de animale și-au pierdut viața în urma incendiului. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași recomandă cetățenilor și administratorilor adăposturilor de animale respectarea următoarelor măsuri: