Reorganizarea administrativ-teritorială va fi lămurită săptămâna viitoare de vicepremierul și ministrul de Interne, Marian Neacșu, au declarat, pentru Gândul, surse PSD.
Surse din PSD spun că acesta va avea o intervenție publică și va prezenta „primul draft legat de desființare, comasare, reorganizarea instituțiilor și companiilor de stat (…) I-am cerut lui Marian Neacșu să fie fără milă. Fără milă (…) Nu văd de ce statul trebuie să aibă instituții care se calcă pe picioare (…) Eu vă asigur, nu o să intru în detaliu, o să intre Marian Neacșu și o să facă o primă prezentare, că sunt pe puțin 100 de entități ale statului care vor dispărea”, după cum a declarat Sorin Grindeanu miercuri seara, la A3.
Declarația lui Neacșu va fi făcută, cel mai probabil, luni, și va fi făcută cu angajarea răspunderii guvernului și până la construirea bugetului pe 2027.
Potrivit acelorași surse din PSD, prognoza economică a Comisiei Europene (previziunile economice de toamnă) o vom avea undeva pe 14-15 noiembrie. Între timp, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, poartă discuții cu reprezentanții C.E, în următoarele două zile, pentru ca, săptămâna viitoare, Nazare să vină cu situația cerută de PSD; situație necesară pentru bugetul 2027.
Liderii social democrați vor angajarea răspunderii guvernamentale pe trei direcții, până la construirea noului buget: pe comasare instituții, pe reorganizarea administrativ- teritorială și chiar și pe bugetul 2027.
În cazul în care vor exista contestații din partea liderilor altor partide, aceștia sunt invitați să depună moțiuni de cenzură