Prima pagină » Știri » Federația Sanitas decide luni dacă recurge la grevă

Federația Sanitas decide luni dacă recurge la grevă

Federația Sanitas decide, luni, dacă redeschide conflictul de muncă și recurge la greva generală, după ce Ministerul Sănătății va prezenta o ofertă privind majorările salariale și acordarea unor drepturi specifice personalului.

Federația Sanitas decide, luni, dacă redeschide conflictul de muncă și recurge la greva generală, după ce Ministerul Sănătății va prezenta o ofertă privind majorările salariale și acordarea unor drepturi specifice personalului din sistemul sanitar.

Potrivit liderului Federației Sanitas, Marius Petcu, luni, Ministerul Sănătății va propune două trei variante de calcul, iar în cazul în care acestea sunt convenabile, se va încheia un acord și se va renunța la proteste. Altfel, se va recurge la grevă.

Petcu spunea că cele două părți s-au întâlnit pe 8 ianuarie și au semnat un acord care cuprinde 17 puncte privind rezolvarea solicitărilor sindicale și care a stat la baza elaborării proiectului de ordonanță de Guvern privind salarizarea și alte drepturi ale personalului ale personalului din sistemul sanitar în anul 2008. Președintele Federației Sanitas declara, joi, că dacă Guvernul nu va aproba proiectul de ordonanță cu toate punctele cuprinse în Acordul negociat cu Ministerul Sănătății Publice (MSP), conflictul colectiv de muncă se consideră reactivat, iar organizația sindicală va declanșa în perioada următoare greva generală, "cu participarea celor 100.000 de membri de sindicat din peste 500 de unități sanitare".

Federația Sanitas cere majorarea salariilor personalului din domeniul asistenței socială cu 30 la sută, acordarea tichetelor de masă, a sporurilor pentru condiții deosebite, primei de vacanță, sporului la salariul de bază pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale, precum și acordarea integrală a facilităților referitoare la servicii, tratamente și medicație gratuite.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce plantele tale de interior nu cresc. Expertul care a identificat greșeala pe care o fac toți
Digi24
Cum a răspuns Călin Georgescu la întrebarea din ce bani trăiește. Misterul surselor de finanțare ale fostului candidat la președinție
Cancan.ro
Palme și umilințe! Prin ce a trecut Oana Ciocan alături de Jador
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cine este amiralul care conduce războiul — și calculele politice — în conflictul lui Trump cu Iranul
Mediafax
Tranzacția prin care frații Pavăl vor să preia grupul Carrefour România a ajuns în analiza Consiliului Concurenței. Ce urmărește autoritatea înainte de a da sau nu avizul
Click
Destinația de vis care i-a cucerit pe doi vloggeri români: „Ne-am dorit mult să vedem țara a cerului etern albastru și a războinicilor lui Ginghis Han”
Digi24
Cum ar putea cucerirea unei insule minuscule să prăbușească regimul de la Teheran și să deblocheze strâmtoarea Ormuz. Trump o dorește
Cancan.ro
Bomba anului! Jador și Oana s-au despărțit la 9 luni de când au devenit părinți
Ce se întâmplă doctore
Leonard Miron a ajuns de nerecunoscut. Transformare şocantă a fostului prezentator TV. A slăbit peste 60 de kg
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Animalele care pot transforma o parcare banală într-o reparație de 620 de euro
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Cauza prăbușirii civilizației mayașe ar fi alta decât am crezut până acum