Prima pagină » Știri » Trei mașini distruse, după ce un tânăr din Bistrița a condus beat un scuter

Trei mașini distruse, după ce un tânăr din Bistrița a condus beat un scuter

Știri
Un tânăr de 26 de ani, din Bistrița, a distrus trei mașini, după ce a urcat în stare de ebrietate pe scuterul său și a pierdut controlul vehiculului.

Un tânăr de 26 de ani, din Bistrița, a distrus trei mașini, după ce a urcat în stare de ebrietate pe scuterul său și a pierdut controlul vehiculului.

Subinspectorul Raluca Moldovan a informat, luni, că Marius U. (26 de ani), din Bistrița, a provocat accidentul duminică seară pe strada Panait Cerna, din municipiu. La intrarea în sensul giratoriu, tânărul a vrut să vireze la stânga, însă a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un autoturism Dacia, după care a fost proiectat în aripa dreaptă a unui autoturism Toyota, iar apoi în aripa și portiera de pe partea dreaptă a unui autoturism marca Renault Megane.

În urma accidentului, tânărul a fost rănit ușor. El a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool în aerul pur expirat. Pe lângă daunele autoturismelor avariate pe care trebuie să le achite, șoferul vinovat s-a ales și cu dosar penal pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Comerțul cu ridicata s-a prăbușit în ianuarie 2026. Scăderi cu 23% față de luna anterioară
Digi24
Povestea omului care a rămas fără soție și fără 100.000 de euro din cauza AI. „Eram fericit, aveam totul, acum sunt supărat pe mine”
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Zodiile care au parte de un miracol în aprilie. Ei sunt nativii care vor trăi o lună ca-n povești
Digi24
Ce valoare are bancnota de 10 milioane de riali, recent lansată de Iran, care se confruntă cu o inflație-record
Cancan.ro
Conacul de peste 1 mil. € a lui Călin Donca, la un pas să fie demolat cu buldozerul; '”Ciudat este că au început cu casa unui milionar'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o RADICAL
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce o femeie a auzit voci care îi spuneau...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care țară are cel mai mult petrol din lume?