Prima pagină » Știri » Peste o sută de universități din străinătate își expun oferta pentru tinerii români în martie

Peste o sută de universități din străinătate își expun oferta pentru tinerii români în martie

Tinerii români pot afla ce programe oferă peste o sută de universități internaționale, dar și cum pot aplica la aceste programe, cum se pregătește un dosar de admitere și ce posibilități au pentru a obține burse, în cadrul unui târg internațional organizat în martie la București.

Tinerii români pot afla ce programe oferă peste o sută de universități internaționale, dar și cum pot aplica la aceste programe, cum se pregătește un dosar de admitere și ce posibilități au pentru a obține burse, în cadrul unui târg internațional organizat în martie la București. Romanian International University Fair (RIUF) este organizat pe 15 și 16 martie, la Teatrul Național București, însă evenimentul va avea și două ediții regionale în Timișoara și în Iași.

La târg vor mai fi prezente și instituții de învățămnt ce oferă materiale și servicii de consiliere, centre culturale și de informare care reprezintă sisteme educaționale internaționale, organizații ce oferă programe de burse pentru studii universitare și post-universitare sau școli ce oferă cursuri de limbi străine. De asemenea, vor fi organizate și seminarii, prezentări, sesiuni de informare, conferințe sau dezbateri, la care vor participa tineri români studenți și absolvenți ai unor instituții internaționale de prestigiu.

Două astfel de târguri, deși mai mici ca avengură, vor fi organizate la Timișoara pe 19 martie și la Iași pe 21 martie. Anul trecut la RIUF au fost prezenți 121 de expozanți din 20 de țări, târg vizitat de peste 9.500 de persoane.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Procesul lui Călin Georgescu poate începe. ÎCCJ a respins contestațiile în dosarul privind lovitura de stat
Digi24
Ce spune Ilie Bolojan despre publicarea declarației de avere a partenerei sale de viață
Cancan.ro
Doliu pentru Dan Diaconescu. Fratele lui, Mario Diaconescu, a încetat din viață la doar 60 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Ioana Tamaş, apariție fermecătoare pe plajă! Reacția Adelinei Pestrițu când a văzut-o
Adevarul
Ucrainenii aruncă în aer „tot ce mișcă” pe o șosea din sudul Rusiei. Drumul strategic de aprovizionare către Crimeea este controlat complet
Mediafax
Guvernul ascunde recesiunea. Câciu: „Mint și prezintă denaturat lucrurile”
Click
Laura Cosoi nu se oprește la cinci copii? Ce spune vedeta: „Și Nina a venit într-un moment în care nici măcar nu mai discutam”
Digi24
Ce riscă bărbatul care a vandalizat o stâncă de pe Transfăgărășan în semn de iubire față de „Anna”
Cancan.ro
Valentin Sanfira o acuză pe Codruța de adulter? 'Am iubit doi ochi ce m-au înșelat!'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată astăzi Dana Nicolaescu, la 13 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Transformarea care i-a surprins pe toți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Care sunt marile orașe în care tinerii din Generația Z și-ar dori să trăiască?