Prima pagină » Știri » Vlad Filat a discutat cu Putin despre Transnistria și creditul rusesc pentru Chișinău

Vlad Filat a discutat cu Putin despre Transnistria și creditul rusesc pentru Chișinău

Premierul moldovean, Vlad Filat, a discutat vineri, la Yalta, cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre situația din Transnistria, dar și despre posibilitatea semnării unui acord pentru creditul promis de Rusia, relatează Europa Liberă, în pagina electronică.

Premierul moldovean, Vlad Filat, a discutatvineri, la Yalta, cu omologul său rus, VladimirPutin, despre situația din Transnistria, dar și despreposibilitatea semnării unui acord pentru creditul promis de Rusia,relatează Europa Liberă, în pagina electronică.

Referindu-se la Transnistria, Filat a afirmat, într-un interviuacordat postului de radio Europa Liberă, că „Moscova și Chișinăulau spus foarte clar că formatul de negocieri este 5 + 2, iar acestaurmează să fie activat”.

„Discuția a fost pe alocuri și emotivă, având în vedere o situațiece ține de perioada anului 2003. Însă important este că am ajuns laacelași punct de vedere comun, ca aceste negocieri în vedereareglementării conflictului transnistrean să obțină o nouădinamică”, a spus el.

Precizând că i-a oferit omologului său asigurări că relațiabilaterală va fi „bazată pe respect reciproc” și „va fi ghidată depragmantism”, Filat a adăugat că a discutat cu Putin și probleme deordin politic și economic.

În privința creditului rusesc, el a afirmat că miniștrii Finanțelordin cele două țări vor verifica parametrii tehnici necesari pentrusemnarea acordului, iar Moscova dă dovadă de deschidere în acestsens.

Filat a afirmat că îl vede pe premierul rus drept o persoană”foarte pragmatică și care înțelege exact lucrurile, (…) nu prinprisma speculațiilor sau prin prisma înțelegerii de către alții, cimai degrabă prin înțelegere proprie” și care a dat dovadă de”pragmatism, înțelegere și deschidere pentru RepublicaMoldova”.

În ceea ce privește întâlnirea avută la Yalta cu premierulucrainean, Iulia Timoșenko, Filat a afirmat că aceasta i-a oferitasigurări că vor fi luate măsuri pentru eliminarea barierelor latranzitul mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei, deoareceacestea „sunt stranii, încalcă o serie de prevederi ale OMC”.

„Perspectiva (relațiilor moldo-ucrainene) este una foarte bună.Depinde acum de noi”, a spus el, adăugând că a discutat cuTimoșenko și despre problemele apărute în încercarea de demarcare agraniței comune.

Premierii rus, ucrainean și moldovean au participat, vineri, la oreuniune a Comunității Statelor Independente (CSI), desfășurată laYalta.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
NASA caută astronauți! Ce condiții trebuie să îndeplinești și ce salariu poți primi?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi