Prima pagină » Știri » Turcul care a încercat să îl ucidă pe Papa Ioan Paul al II-lea proclamă „sfârșitul lumii”

Turcul care a încercat să îl ucidă pe Papa Ioan Paul al II-lea proclamă „sfârșitul lumii”

Turcul care a încercat să-l ucidă în 1981 pe Papa Ioan Paul al II-lea, Mehmet Ali Agca, a proclamat "sfârșitul lumii" într-un comunicat emis luni, la ieșirea sa din închisoare, după 30 de ani de detenție, relatează AFP.

Turcul care a încercat să-l ucidă în 1981 pe Papa Ioan Paul alII-lea, Mehmet Ali Agca, a proclamat „sfârșitullumii” într-un comunicat emis luni, la ieșirea sa din închisoare,după 30 de ani de detenție, relatează AFP.

Agca, în vârstă de 52 de ani, care s-a intitulat ca fiind „aldoilea Mesia” și care, potrivit anumitor observatori, suferă deprobleme psihice, a declarat luni că este „Hristos cel etern”într-un comunicat distribuit de avocatul său la ieșirea dinînchisoarea de maximă securitate din Sincan, în apropiere deAnkara.

„Proclam sfârșitul lumii. Întreaga lume va fi distrusă pe durataacestui secol. Toate ființele umane vor muri în acest secol”, aprecizat el.

„Biblia este plină de greșeli. Voi scrie Biblia perfectă”, aadăugat el, semnându-se „Hristos cel etern, Mehmet Ali Agca”.

O fotografie în care Agca dă mâna cu Papa Ioan Paul al II-lea afost alăturată documentului.

În 1983, Suveranul Pontif l-a vizitat pe Agca în închisoarea dinItalia și l-a iertat pentru tentativa sa de crimă.

La 13 mai 1981, Agca l-a împușcat pe Papa Ioan Paul alII-lea în piața San Pietro din Roma, rănindu-l grav înzona abdomenului.

Pe durata detenției sale, el a făcut numeroase declarațiimisterioase. El a acuzat Vaticanul că a organizat atentatulîmpotriva Papei, i-a propus autorului american Dan Brown să scriealături de el o continuare a romanului de succes „Codul lui DaVinci” și a cerut recent înființarea unui „nou imperiuamerican”.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia PLĂNUIEȘTE SĂ ATACE România în 2027! Amenințarea fără precedent!
Digi24
Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii explică ce beneficii are și care este porția recomandată
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
Olguța Vasilescu, pusă la punct de USR: Ca de la oltean la oltean, lăsați prostiile!
Click
Noi dezvăluiri despre relația dintre Mădălina Apostol și Cătălin Grozavu: „Degeaba se dă el mare”
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile militare de la 1 ianuarie! Pensionarii așteaptă decizia
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Cum mirosea Egiptul antic? Aromele pe care cercetătorii încearcă să le readucă la viață
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania