Prima pagină » Știri » Diaconescu: Moțiune de cenzură dacă legea pensiilor nu e adoptată nici în sesiune extraordinară

Diaconescu: Moțiune de cenzură dacă legea pensiilor nu e adoptată nici în sesiune extraordinară

Vicepreședintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, luni, că PSD depune moțiune de cenzură dacă majorarea punctului de pensie nu e adoptată nici într-o sesiune extraordinară, în condițiile în care duminică, partidul amenința Guvernul cu moțiunea dacă până miercuri nu dă un răspuns pe această temă.

Vicepreședintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, luni, că PSD depune moțiune de cenzură dacă majorarea punctului de pensie nu e adoptată nici într-o sesiune extraordinară, în condițiile în care duminică, partidul amenința Guvernul cu moțiunea dacă până miercuri nu dă un răspuns pe această temă.

Diaconescu a afirmat că liderii centrali ai PSD au stabilit, în ședința Biroului Permanent Național de luni, să solicite ca reluarea dezbaterii și votului în plenul Camerei Deputaților asupra proiectului de lege privind majorarea punctului de pensie să se facă în procedură urgentată.

Vicepreședintele social-democrat a declarat că, dacă Guvernul nu va prezenta până miercuri un punct de vedere asupra propunerii PSD privind majorarea punctului de pensie, iar proiectul respectiv nu va fi adoptat de către Camera Deputaților până la finalul acestei săptămâni, PSD va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare.

Diaconescu a arătat că, dacă proiectul de lege privind majorarea punctului de pensie nu va fi adoptat nici în această eventuală sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, atunci PSD „are în vedere depunerea unei moțiuni de cenzură”. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haine din Paris, Marsilia și Lille, vândute online din magazinele SPARTE la proteste
Digi24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Cancan.ro
Remi i-a dat ”fatala” lui Narcis! Am aflat ce obiect intim i-a oferit la bonfire. Gestul care l-a scos din minți
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Strategia prin care Rusia poate îngenunchea NATO fără luptă, demascată de un general român
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
O zodie va avea lumea la picioare în luna noiembrie. Norocul îi surâde din plin și este gata să dea lovitura
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Ce se întâmplă doctore
Ceaiuri care pot avea efect laxativ în doar 6-8 ore. Plante care stimulează tranzitul intestinal
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute