Prima pagină » Știri » Constanța: Circulația a 22 de trenuri, afectată de furturile de cabluri electrice

Constanța: Circulația a 22 de trenuri, afectată de furturile de cabluri electrice

Circulația a 22 de trenuri care veneau și plecau de pe litoral a fost afectată, duminică, de furtul unor cabluri electrice din zona Sărulești - Lehliu, trenurile având întârzieri de peste 2 ore, spre nemulțumirea călătorilor.

Circulația a 22 de trenuri care veneau și plecau de pe litoral a fost afectată, duminică, de furtul unor cabluri electrice din zona Sărulești – Lehliu, trenurile având întârzieri de peste 2 ore, spre nemulțumirea călătorilor.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Adriana Sorohan, a declarat că hoții au furat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, circa 30 de metri din cablul electric al rețelei CFR în zona Sărulești – Lehliu, circulația a 22 de trenuri fiind afectată. 11 trenuri sunt pe ruta București – Constanța, restul celor afectate de furturi fiind perechile acestora care pleacă din gările de pe litoral.

 Au fost înregistrate întârzieri de peste 200 de minute, acest fapt determinând nemulțumirea călătorilor care veneau de la București. Aceștia au cerut banii înapoi pentru tichetele cumpărate la trenurile rapid, suplimentul de viteză nemaifiind motivat în condițiile în care au făcut de la București la Constanța circa 8 ore.

Și călătorii care trebuiau să plece spre București o vor face, duminică, cu întârziere. Mulți dintre călătorii care urmau să plece cu trenul au ales, în ultimul moment, microbuzele regulate Constanța – București.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Vremea în România până la sfârșitul lunii iulie. Prognoza actualizată de la ANM