Prima pagină » Știri » Polițistul italian care a împușcat o româncă la Ivrea susține că a respectat procedurile legale

Polițistul italian care a împușcat o româncă la Ivrea susține că a respectat procedurile legale

Polițistul italian care a împușcat mortal, sâmbătă, la Ivrea (nord), o româncă aflată la bordul unui autoturism cu care încerca să fugă alături de alți trei suspecți de furt, susține că și-a făcut doar datoria, respectând pe deplin procedurile legale.

Polițistul italian care a împușcat mortal, sâmbătă, la Ivrea (nord), o româncă aflată la bordul unui autoturism cu care încerca să fugă alături de alți trei suspecți de furt, susține că și-a făcut doar datoria, respectând pe deplin procedurile legale, relatează La Stampa în pagina electronică.

Polițiștii italieni îmbrăcați în haine civile au desfășurat, sâmbătă, dimineață, o operațiune împotriva unei bande de hoți români bănuiți de sustragerea în mod repetat de bunuri, dintr-un supermagazin din localitatea Ivrea, provincia Torino.

Trei dintre suspecți au fost urmăriți de agenții de ordine în timp ce ieșeau din magazin cu sticle de băuturi alcoolice furate, în valoare totală de circa 300 de euro. Ei s-au urcat într-un autoturism marca Lancia K, la volanul căruia se afla un al patrulea complice, și el tot român.

Ignorând semnele unuia dintre polițiști, ieșit în stradă, și care cerea șoferului să oprească, autoturismul a accelerat, fiind urmărit îndeaproape de mașina forțelor de ordine. Ajunși la un al doilea punct de control, în fața aceluiași polițist, Alessandro Sartore, românii au accelerat din nou, fiind aproape de a-l accidenta pe acesta cu autovehiculul. Polițistul susține că în acel moment, a tras două focuri de armă în aer, și văzând că mașina românilor nu se oprește, a țintit direct spre aceasta, trăgând alte trei focuri.

În urma incidentului, Mariana Chisoi, în vârstă de 37 de ani, care ocupa scaunul din dreapta șoferului, a fost rănită grav de un glonț, decedând sâmbătă seara în sala de reanimare a spitalului din Ivrea, unde fusese supusă unei intervenții chirurgicale delicate. Ceilalți trei pasageri au autoturismului, Ștefan și Mariana Costache, în vârstă de 40 de ani, și șoferul Nicu Chisoi, de 39 de ani, au fost arestați pentru furt cu circumstanțe agravante, la care s-a adăugat acuzația de tentativă de omor împotriva polițistului, în cazul șoferului.

Mai multe informații pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România