Prima pagină » Știri » Stroe: Documentele prezentate de GIP sunt din perioada în care SRI era condus de Radu Timofte

Stroe: Documentele prezentate de GIP sunt din perioada în care SRI era condus de Radu Timofte

Președintele Comisiei SRI, liberalul Radu Stroe, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că documentele GIP se referă la perioada în care la conducerea SRI se afla Radu Timofte și că va cere SRI originalele documentelor, materialele anexate, urmând să discute cu aceia care le-au elaborat.

Președintele Comisiei SRI, liberalul Radu Stroe, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că documentele GIP se referă la perioada în care la conducerea SRI se afla Radu Timofte și că va cere SRI originalele documentelor, materialele anexate, urmând să discute cu aceia care le-au elaborat.

"Aceste documente mă îngrijorează foarte tare, deoarece nu pot să-mi imaginez că SRI face o monitorizare a presei și apoi transmite pe scară ierarhică în această manieră. Convingerea mea este că altceva stă în spatele acestor hârtii", a declarat Stroe.

Precizând că nu are la dispoziție materialele anexate, el a susținut că va solicita în ședința Comisiei SRI "tot ceea ce este necesar: originalele documentelor, materialele care au fost anexate și vom solicita să stăm de vorbă cu oamenii care au lucrat aceste materiale".

De asemenea, Stroe a făcut precizarea că documente vizează fosta conducere a SRI, în frunte cu Radu Timofte.

"Nu actuala conducere este vizată în acet moment, pentru că este vorba de iulie 2006, ci fosta conducere, când era domnul Timofte director SRI. Nu vreau să aduc acuze de poliție politică acum, dar vom invita pe domnul director SRI la comisie pentru verificări. Vom solicita invitarea la comisie a acestui domn Stanciu, care înțeleg că este pensionar, dar și a altor membri ai acestui grup", a susținut senatorul PNL.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!