Prima pagină » Știri » Lucrările de demolare a blocului din Zalău, sistate până miercuri

Lucrările de demolare a blocului din Zalău, sistate până miercuri

Știri
Lucrările de demolare a blocului din Zalău au fost sistate până miercuri dimineață, pentru că specialiștii consideră că nu se mai poate lucra pe timpul nopții, zona fiind asigurată în așa fel încât nicio persoană să nu aibă acces.

Lucrările de demolare a blocului din Zalău au fost sistate până miercuri dimineață, pentru că specialiștii consideră că nu se mai poate lucra pe timpul nopții, zona fiind asigurată în așa fel încât nicio persoană să nu aibă acces.

Constructorii spun că lucrările vor fi reluate miercuri, când se va încerca demolarea dintr-un alt unghi, astfel încât pereții să cedeze mai ușor.

Locatarii din blocul alăturat au declarat că preferă să petreacă noaptea la rude sau prieteni, și nu în locuințele lor, temându-se ca imobilul parțial demolat să nu cedeze peste noapte și să nu afecteze și construcția lor.

Blocul din Zalău a fost demolat parțial marți după-amiază, muncitorii reușind să dărâme zidurile parterului, astfel că întreaga construcție este înclinată puternic spre carosabil.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Cabral, a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
Pe ce dată s-au despărțit Cabral și Andreea Ibacka, de fapt! Lumea habar nu avea
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Astra Arad va produce vagoane de tren cu destinație specială pentru NATO. La ce vor fi folosite
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit două găuri negre care cresc mult mai rapid decât galaxiile lor