Prima pagină » Știri » Transfuziile de sânge ar putea face mai mult rău decât bine

Transfuziile de sânge ar putea face mai mult rău decât bine

Transfuziile sangvine ar putea face mai mult rău decât bine, pentru că sângele stocat pierde o componentă cheie în primele minute de la recoltare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat Proceedings of the National Academy of Sciences.

Transfuziile sangvine ar putea face mai mult rău decât bine, pentru că sângele stocat pierde o componentă cheie în primele minute de la recoltare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat Proceedings of the National Academy of Sciences, informează AFP.

Oxidul nitric facilitează transferul de oxigen în țesuturi prin intermediul celulelor globulelor roșii, dar acest compus se pierde în primele trei ore de la recoltare, potrivit studiului realizat de Centrul medical al Universității Duke.

"Chestiunea calităților potențial negative ale sângelui utilizat în transfuzii este o problemă majoră cu care se confruntă medicina americană", a declarat Jonathan Stamler, profesor de medicină la Duke.

"În principiu, avem o soluție la problema oxidului nitric – acesta se poate reface – dar metoda trebuie testată clinic", a adăugat Stamler.

Echipa lui Stamler a reușit, de altfel, să crească fluxul sangvin în inimile unor câini private de oxigen, adăugând oxid nitric în sângele pentru transfuzii.

Următoarea etapă va consta în determinarea valabilității acestei tehnici pentru oameni.

Mai multe studii recente au arătat că pacienții care primesc transfuzii sunt supuși unor riscuri de infarct, insuficiență cardiacă și chiar deces. Acesta este primul studiu care a stabilit o cauză clară pentru aceste fenomene.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
„Vampirul din Niterói”. Criminalul care a vânat copii vulnerabili și a susținut că îi trimite în Rai
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!