Prima pagină » Știri politice » Guvernul analizează situația pensiilor: returnarea CAS reținute în acest an ar necesita 650 MILIOANE DE LEI

Guvernul analizează situația pensiilor: returnarea CAS reținute în acest an ar necesita 650 MILIOANE DE LEI

Guvernul analizează situația pensiilor: returnarea CAS reținute în acest an ar necesita 650 MILIOANE DE LEI
Guvernul analizează situația legală și financiară pentru rezolvarea problemei create în urma deciziei CC privind plata CAS numai pe sume din pensii de peste 740 lei, iar datele arată că ar trebui 650 milioane lei la returnarea doar a contribuțiilor achitate în acest an,coaliția având opinii diferite

Guvernul analizează situația legală și financiară pentru rezolvarea problemei create în urma deciziei CC privind plata CAS numai pe sume din pensii de peste 740 lei, iar datele arată că ar trebui 650 milioane lei la returnarea doar a contribuțiilor achitate în acest an,coaliția având opinii diferite

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că Guvernul analizează situația creată în urma deciziei Curții Constituționale (CC).

„Guvernul analizează situația legală și financiară apărută în urma deciziei Curții”, a spus Suciu, fără alte detalii.

Surse politice au declarat în același timp agenției MEDIAFAX că datele analizate la nivelul Guvernului relevă că numai pentru returnarea contribuțiilor de asigurări sociale reținute pensionarilor în acest an și identificate drept neconstituționale ar fi necesar un efort bugetar de aproximativ 650 milioane lei, motiv pentru care în interiorul coaliției sunt opinii divergente.

„Unii membrii ai coaliției insistă pentru returnarea contribuțiilor reținute pensionarilor sub acest plafon de 740 lei, chiar și eșalonat, iar alții amintesc că legea nu acționează retroactiv și solicită ca, dacă sunt identificate fonduri disponibile, banii să fie folosiți pentru recuperarea salarială în sectorul bugetar și nu pentru pensii”, au arătat sursele.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reține, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuții de sănătate.

În mai multe județe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele județene de pensii, în care solicitau restituirea contribuției de sănătate de 5,5%, iar instituțiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanță de urgență.

În 13 martie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curții de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toți pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri.

Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, vineri, că pensiile sub 740 de lei nu sunt afectat de reținerea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, iar pentru cererile de restituire retroactivă a sumele plătite pentru CAS nu există temei legal, prevederile aplicându-se doar pentru viitor.

Uniunea Națională a Judecătorilor a solicitat Executivului să ia măsuri prin care să rezolve situația pensionarilor afectați de reglementarea privind contribuțiile de sănătate declarată neconstituțională de CCR, avertizând că un nou val de litigii ar duce la blocarea activității secțiilor de soluționare a conflictelor de muncă.

Un reprezentant al Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor din România a depus, luni, la Guvern, un memoriu prin care îi solicită premierului Mihai Răzvan Ungureanu o întrevedere pe tema returnării contribuțiilor de asigurări sociale plătite de către pensionari.

Potrivit memoriului depus la Guvern, Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor din România dorește să îi prezinte premierului Ungureanu soluțiile pe care le consideră necesare cu privire la returnarea contribuțiilor de asigurări sociale plătite de persoane cu pensii peste 740 lei, în vederea depășirii situației apărute ca urmare a deciziei Curții Constituționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi