Prima pagină » Economic » FMI întrerupe negocierile după căderea Cabinetului Ungureanu, dar continuă discuțiile tehnice

FMI întrerupe negocierile după căderea Cabinetului Ungureanu, dar continuă discuțiile tehnice

Economic
FMI întrerupe negocierile după căderea Cabinetului Ungureanu, dar continuă discuțiile tehnice
FMI

Misiunea de evaluare a FMI, Comisia Europeană și Băncii Mondiale va întrerupe negocierile cu autoritățile române, dar va continua discuțiile tehnice atât în ceea ce privește criteriile de îndeplinit, cât și perspectivele macroeconomice, urmând să mai stea în țară cel puțin câteva zile.

„Vor continua discuțiile tehnice, dar nu vor continua negocierile. Sunt multe discuții legate de țintele pentru primul trimestru, de reformele structurale, de asistența tehnică, iar acestea pot fi continuate, fără a se mai negocia nimic”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Întrebat dacă delegația FMI ar putea părăsi România mai devreme de 7 mai, termenul inițail pentru finalizarea misiunii de evaluare, Tănăsescu a răspuns că, cel puțin în următoarele zile din săptămâna viitoare, echipa se va mai afla la București pentru discuții tehnice.

Negocierile între FMI și autoritățile române vor fi reluate abia când va fi aprobat un nou Guvern.

Moțiunea de cenzură a opoziției a trecut vineri cu 235 de voturi „pentru”, Guvernul Ungureanu fiind demis.

Cea mai stringentă problemă aflată în negociere în cadrul acestei misiuni o reprezenta decizia de majorare a salariilor bugetarilor cu 16%, pentru a le readuce la nivelul din iunie 2010. Acest punct era absolut necesar pentru ca Guvernul să poată majora legal salariile, fără să încalce legea responsabilității fiscal-bugetare.

În primele zile ale negocierilor, FMI și experții români negociau redefinirea indicatorilor macroeconomici pentru acest an, pe baza cărora fie calculat spațiul fiscal necesar majorării salariilor bugetarilor.

Fără aceste prognoze, FMI și Comisia Europeană nu-și pot da acordul privind majorările salariale.

Misiunea urma să evalueze și stadiul restructurării și privatizării societăților de stat, și să definitiveze calendarul de majorare a prețurilor la gaze și energie.

Ovidiu Tempea, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă