Prima pagină » Știri » Academicianul Margareta Giurgea a decedat

Academicianul Margareta Giurgea a decedat

Academicianul Margareta Giurgea a decedat
Fizicianul Margareta Giurgea, membru titular al Academiei Române, a decedat în data de 28 aprilie, la vârsta de 96 de ani, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Academia Română.

Fizicianul Margareta Giurgea, membru titular al Academiei Române, a decedat în data de 28 aprilie, la vârsta de 96 de ani, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Academia Română.

Margareta Giurgea s-a născut pe 19 august 1915, la București, și, după terminarea cursurilor liceale, a urmat cursuri universitare la Secția de fizică a Facultății de Științe din București. În anul 1943 și-a susținut doctoratul cu o teză din domeniul descărcărilor electrice, sub îndrumarea profesorului Eugen Bădărău.

A urcat toate treptele ierarhiei universitare, începând ca asistent, apoi conferențiar la Catedra de acustică și optică, profesor de optică și spectroscopie a Facultății de Fizică a Universității bucureștene și, paralel, a conferențiat la Facultatea de Chimie a Institutului Politehnic din București.

Din 1966, de când este coordonator de doctorat în optică-spectroscopie, a contribuit la formarea a peste 25 doctori în fizică, unii dintre ei fiind în prezent profesori sau membri ai unor colective de cercetare științifică din țară și de peste hotare.

Margareta Giurgea s-a dedicat și activității de cercetare, fiind mai întâi cercetător la Institutul de Fizică al Academiei Române și apoi la Institutul de Fizică și de Tehnologia Materialelor de pe Platforma Măgurele. În cercetările sale a abordat mai multe domenii pe care le-a îmbogățit cu rezultatele propriei activități, precum: descărcări electrice în gaze, spectroscopia de absorbție, împrăștierea luminii în lichide pure, soluțiile de polimeri, noncristale pure și dopate, conducția electrică în polimeri solizi etc.

În 1998, împreună cu Leontina Nasta, a publicat lucrarea „Optica” din seria „Biblioteca profesorului de fizică”, inițiată de Șerban Țițeica.

În anul 1968, când a fost distinsă și cu un premiu al Academiei Române, a coordonat organizarea Colocviului „Optical and Spectroscopic Phenomena in Ionic Crystals” de la București.

Recunoașterea meritelor științifice ale profesorului Margareta Giurgiu a fost atestată de alegerea sa, în 1991, ca membru corespondent, și în 1992, ca membru titular al Academiei Române. Între anii 1992-1995, Margareta Giurgiu a îndeplinit funcția de președinte al Secției de Științe Fizice din Academia Română.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
S-a aflat identitatea româncei ucisă de studentul obsedat de serialul 'Dexter'. Maria avea 24 de ani
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Ce se întâmplă doctore
Un copil de 10 luni a ajuns în stare critică la Spitalul de Urgență Brăila! A mers direct în sala de operație: ce i-au descoperit medicii la intestin
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!