Prima pagină » Magazin » Cum au reușit două femei, mamă și fiică, să slăbească împreună 101 de kilograme

Cum au reușit două femei, mamă și fiică, să slăbească împreună 101 de kilograme

Debbie Marchese și Chloe Paul, mamă și fiică, cântăreau fiecare 177 de kilograme

Debbie Marchese, 53 ani, și Chloe Paul, 25 ani, mamă și fiică, ajunseseră să fie obeze din cauza pasiunii pe care cele două au avut-o pentru preparate de tip fast-food.

Din cauza greutății, cele două femei nu mai puteau să își îndeplinească sarcinile zilnice. Oboseau repede chiar și atunci când făceau un efort minim. Mai mult, Chloe Paul a rupt și două scaune din cauza greutății sale.

FOTO: Daily Mail . Debbie Marchese, în vârstă de 53 de ani. După și înainte de a slăbi

Pentru a scăpa de kilogramele în plus, cele două femei au decis să facă o operație de micșorare a stomacului. „Glumeam pe seama acestei operații. Spuneam că din două vom ajunge una singură”, a mărturisit Debbie Marchese.

FOTO: Chloe Paul, în vârstă de 25 de ani

În urma intervenției chirurgicale, Debbie a slăbit 88 de kilograme și a reușit să ajungă la tot atâtea în prezent. Fiica ei însă, Chloe, a ajuns la 101 kilograme, de la 114 cât cântărea înainte de operație. Împreună, mamă și fiică au reușit să slăbească, într-un timp scurt, 101 de kilograme împreună, potrivit Daily Mail.

FOTO: Daily Mail Cum arăta meniul celor două femei înainte de a apela la operație și după ce au suferit intervenția chirurgicală de micșorare a stomacului

Înainte să își schimbe stilul de viață, cele două britanice mâncau în jur de 4.000 de kilocalorii pe zi. Din meniul lor zilnic nu lipseau alimentele care aveau un conținut bogat în zahăr și alimente de tip junk-food.

Pentru Debbie, micul dejun consta în pâine prăjită cu unt, în timp ce Chloe prefera să nu mănânce. La masa de prânz cele două femei mâncau patru sandwish-uri cu multă brânză și chips-uri. La cină Debbie alegea o porție mare de spaghetti Bolognese, în timp ce Chloe mânca o porție mare de orez cu curry, pâine și unt.

Din meniul zilnic nu lipseau gustări precum biscuiții, înghețata, pungile cu chipsuri și patru cutii de sucuri carbogazoase.  

FOTO: Daily Mail

În 2010, femeile au apelat la ajutorul unui medic, care le-a recomandat o operație de micșorare a stomacului. 

Rezultatele au început să apară încă din prima lună de la operație. La doi ani de la intervenția de micșorare a stomacului, Debbie Marchese a reușit să slăbească jumătate din greutatea sa, în timp ce fiica sa a slăbit doar 13 kilograme, deoarece, la scurt timp după ce a suferit operația de micșorare a stomacului, a rămas însărcinată.

„Am ramas însărcinată cu gemeni. Faptul că, de curând, am născut este principalul motiv pentru care nu am reușit să slăbesc la fel de mult ca mama mama mea”, a explicat Chloe Paul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!