Prima pagină » Știri » Doi muncitori din Galați care reparau o barjă au murit din cauza emanațiilor de gaze

Doi muncitori din Galați care reparau o barjă au murit din cauza emanațiilor de gaze

Doi muncitori din Galați care reparau o barjă au murit din cauza emanațiilor de gaze
Doi muncitori care efectuau lucrări de reparații la o barjă aflată în Portul Galați și-au pierdut viața, joi după-amiază, într-un accident de muncă, după ce au leșinat în interiorul barjei, din cauza emanațiilor de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi muncitori care efectuau lucrări de reparații la o barjă aflată în Portul Galați și-au pierdut viața, joi după-amiază, într-un accident de muncă, după ce au leșinat în interiorul barjei, din cauza emanațiilor de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, cei doi bărbați, având vârste de 35 și, respectiv, 48 de ani, angajați ai Navrom Reparații Galați, lucrau la sudarea unor capace, iar la un moment dat unul dintre ei ar fi scăpat un obiect în dublul fund al barjei și ar fi mers să-l recupereze.

Pentru că a văzut că muncitorul care intrase nu se mai întoarce, colegul său a coborât, de asemenea, în interiorul barjei.

Lipsa celor doi muncitori a fost sesizată de către ceilalți angajați, care au solicitat ajutorul la Serviciul unic de urgență 112.

Pentru că paramedicii SMURD care au încercat să coboare în interiorul barjei pentru a-i recupera pe cei doi nu au reușit să ducă la bun sfârșit operațiunea din cauza gazelor, a fost solicitată intervenția pompierilor, care au venit cu aparate izolante.

Ulterior, pompierii au pătruns în barjă după ce au decupat o parte din aceasta, cadavrele celor doi fiind găsite lângă scările pe care încercau să urce.

La ora transmiterii acestei știri, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați se află la fața locului pentru cercetări.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video / Dacia testează un nou model chiar la noi în România. Imagini spion cu prototipurile filmate în Argeș
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Destinația Anului 2026 în România: Orașul de pe Bega a câștigat marele premiu!