Prima pagină » Sport » Octavian Bellu și Mariana Bitang: Azi a meritat să zâmbim, dar gândul e la JO

Octavian Bellu și Mariana Bitang: Azi a meritat să zâmbim, dar gândul e la JO

Octavian Bellu și Mariana Bitang: Azi a meritat să zâmbim, dar gândul e la JO
Antrenorii lotului feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu și Mariana Bitang au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, la finalul Campionatelor Europene din Belgia, că rezultatele obținute sunt bune, dar toată atenția trebuie îndreptată deja spre Jocurile Olimpice de la Londra.

Antrenorii lotului feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu și Mariana Bitang au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, la finalul Campionatelor Europene din Belgia, că rezultatele obținute sunt bune, dar toată atenția trebuie îndreptată deja spre Jocurile Olimpice de la Londra.

Echipa feminină a României se întoarce acasă cu un bilanț de invidiat de la CE din Belgia: patru medalii de aur, din cinci posibile, și două de argint. Ziua de duminică a adus bucurii românilor de acasă, celor aflați în alte țări, dar mai ales celor din tribunele belgiene.

Mariana Bitang s-a declarat impresionată de atașamentul compatrioților, prezenți în sala de la Bruxelles. „Pentru noi au fost zile lungi, obositoare, cu 7-8 ore petrecute în sala de concurs, dar acum s-a încheiat și cu rezultate bune. Ne-a bucurat mult faptul că am făcut românii fericiți și am fost impresionați de atmosfera creată de suporterii noștri în tribune. Unii au venit din Luxemburg, din alte țări… Au fost moment frumoase. Am zâmbit și noi, dar cu noi, știți cum e, râdem la sfârșit, dacă avem de ce. Azi am avut motiv, rezultatele sunt bune, dar trebuie să ne trezim repede, avem puțin timp de relaș, pentru că obiectivul cel mai important – Jocurile Olimpice – e din ce în ce mai aproape”, a spus Bitang.

La rândul său, Octavian Bellu a declarat, pentru MEDIAFAX, că este foarte mulțumit de faptul că gimnastele sale nu au probleme medicale, după acest concurs greu. „De asta ne temem cel mai tare, pentru că la doar două luni rămase până la Olimpiadă, orice accidentare scoate practic o sportivă din echipă. Nu mai este timp de recuperare. A ieșit bine la Europene, dar sigur că mai sunt lucruri de corectat, detalii legate de ținută, de amplitudine etc. N-am făcut o pregătire specifică pentru a lua multe medalii, ci pentru Europene. Am avut tăria să ne revenim, să ne ridicăm după rezultatele slabe de la Mondiale, la care am participat cu o echipă de conjunctură, luând locul 4. Acum se apropie Jocurile Olimpice, unde vom avea aceiași adversari tradiționali, adică SUA, China și Rusia. După rezultatele noastre slabe de la Mondiale, lumea poate fi îndreptățită să spună că ne vom bate doar pentru locul 3 la Olimpiadă, dar noi ne știm problemele, defectele și calitățile”, a menționat el.

Octavian Bellu a recunoscut că a existat un moment care l-a impresionat pe parcursul zilei de duminică, în care elevele sale au cucerit cinci medalii. „Am avut o mare satisfacție când le-am văzut pe Cătălina Ponor și Larisa Iordache, aflate în spațiul de competiție, îmbrățisându-se cu Sandra Izbașa, care era în afara zonei, pentru că nu concura. S-a văzut un transfer de responsabilitate, în care s-a îngemănat experiența cu dorința de afirmare a tinereții. Ca antrenor, am avut și satisfacția aceea că nu ai muncit sute de ore de pomană, adică nu ai intrat în sală degeaba. Au căpătat și fetele roșu în obraji, cum se spune, suport moral înaintea Olimpiadei și am încredere că va ieși onorabil la Londra. Fetele au văzut că se poate, a fost un balon de oxigen pentru ele și au fost ca o familie. Cred că e un câștig pentru România și imaginea gimnasticii românești. La final am zâmbit și noi, n-o prea facem, dar azi a meritat. Mă gândesc mereu la următoarea competiție, iar acum e chiar Olimpiada. Știm cu toții ce înseamnă asta”, a adăugat Bellu.

Lotul României revine acasă luni, iar antrenorii spun că după-amiază fetele vor intra înapoi în sală, pentru o mișcare ușoară, pentru ca de marți să reia programul normal de pregătire.

România a încheiat participarea la CE de la Bruxelles, cu 6 medalii la senioare, dintre care patru de aur, din cinci posibile. Rezultatele au fost următoarele: aur pe echipe, aur la sărituri (Sandra Izbașa), aur la bârnă (Cătălina Ponor), argint la bârnă (Larisa Iordache), aur la sol (Larisa Iordache), argint la sol (Cătălina Ponor).

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul scade acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Toate măsurile pentru reducerea prețului la motorină
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
FOTO. Fosta ospătăriță vinde imagini cu corpul ei. Cum arată acum sportiva
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
60% dintre judecătorii federali din SUA folosesc tot mai mult Inteligența Artificială ca să redacteze hotărâri sau să îi ajute în audieri, deși știu că este nesigură
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?