Doi jurnaliști câștigă la CEDO procesul cu statul român, pentru încălcarea libertății de exprimare

Doi jurnaliști din Piatra Neamț au cîștigat la Curtea Europeană de la Strasbourg procesul cu statul român, pentru încălcarea libertății de exprimare, Guvernul urmând a le plăti despăgubiri de 18.000 de euro și cheltuieli de judecată de 5.500 de euro.

Prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) – dată în 10 mai în cazul Petru Frăsilă și Lucica Ciocîrlan versus România – se stauează obligația statului de a proteja media locală de presiunile politico-economice.

Petru Frăsilă a înființat în 1995 societatea Tele M, iar în 1999 societatea Radio M Plus, fiind asociat unic. Obiectul de activitate era producerea și difuzarea programelor de radio și de televiziune. În 2002, autoritățile financiare locale din Piatra Neamț au făcut un control la sediul Tele M, constatând că societatea avea sume de bani neplătite către stat, astfel că un acord de eșalonare a fost încheiat. Reclamantul spune că respectivul control a fost cerut de I.T. (care amenințase să bage societățile în faliment, după ce Frăsilă publicase două reportaje care-l afectau în mod negativ), iar pentru a evita falimentul a fost convins să vândă participația majoritară a societății Tele M lui I.T și societății aparținând șefului direcției locale de finanțe publice, care realizase controlul fiscal. Ulterior, societatea Radio M Plus și Tele M au constituit o asociere în participațiune privind producerea și difuzarea programelor de radio. Tele M asigura bunurile mobile și imobile, programele, licențele și contractele, în timp ce Radio M Plus asigura echipamentele de specialitate, resursele financiare, programele și gestiunea asociației. Reclamanta Lucica Ciocîrlan (cetățean finlandez de origine română) era redactorul stației de radio și începând din octombrie 2002 directoarea de programe, potrivit site-ului juridice.ro.

Începând cu 2 octombrie 2002, ca urmare a neînțelegerilor dintre cele două societăți, reclamanților le-a fost refuzat accesul în redacția stației de radio de către reprezentanții societății Tele M, astfel că în 16 octombrie, Frăsilă și Ciocîrlan au sesizat tribunalul cerând accesul în redacția stației de radio. În 6 decembrie 2002, Tribunalul Piatra Neamț a admis cererea reclamanților, cerând societății Tele M să le permită accesul în redacția postului de radio. În 11 martie 2003, această decizie a fost confirmată de către Curtea de Apel Bacău, care a arătat că împiedicarea reclamanților în redacția radioului constituie o acțiune ilicită, de natură a prejudicia activitățile stației de radio. Reclamanții nu au reușit să pună în executare decizia tribunalului din cauza opoziției reprezentanților Tele M.

Cei doi s-au plâns la CEDO de faptul că autoritățile competente nu i-au asistat efectiv în demersurile lor de executare a deciziei irevocabile din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Piatra Neamț, fiind împiedicați să-și desfășoare activitatea de jurnaliști, dreptul lor la libertatea de expresie fiind astfel încalcăt. Aceștia au invocat articolul 10 al Convenției Europenei referitor la dreptul la libera exprimare.

Curtea Europeană subliniază importanța libertății de exprimare, care constituie una dintre condițiile prealabile pentru buna funcționare a democrației. Aceasta observă că prezenta cauza nu privește imposibilitatea de a comunica anumite informații sau anumite idei către terțe persoane, ci modalitatea de exercitare a unei profesii – jurnalist de radio la un post local – căreia Curtea îi recunoaște rolul esențial „de câine de pază” într-o societate democratică. CEDO arată, de asemenea, că nici jurisdicțiile naționale și nici Curtea nu se pot substitui presei în alegerea modalității de exercitare a libertății de exprimare. Curtea de la Strasbourg a respins argumentul Guvernului, potrivit căruia reclamanții aveau alternative pentru a-și manifesta libertatea de expresie, respectiv pe calea publicării unor articole ocazionale în presa centrală.

CEDO amintește că statul este ultimul garant al pluralismului, mai ales în ceea ce privește presa audiovizuală ale cărei programe se difuzează adesea pe scară largă. Acest rol devine indispensabil atunci când independența presei suferă presiuni exterioare exercitate de politicieni și de deținători ai puterii economice. Prin urmare, trebuie acordată o importanță specială contextului libertății presei din România la data la care faptele au avut loc. Or, după cum rapoartele mai multor organizații naționale și internaționale o arată, situația presei din România în anii 2002-2004 nu era deloc satisfacătoare, notează juridice.ro, citând decizia Curții de la Strasbourg. În aceste rapoarte se arată faptul că presa locală se regăsea direct sau indirect sub controlul responsabililor politici sau economici ai regiunii, ca urmare a unei adevărate campanii de intimidare sau dobândire a controlului economic. Curtea ține cont de afirmația reclamantului Frăsilă în sensul că a suferit presiuni politice și economice care au determinat vânzarea unei părți din participația sa în societatea de televiziune. În aceste condiții, măsurile pe care statul trebuia să le ia, având în vedere rolul său de ultim garant al pluralismului și independenței presei, prezintă o mare importanță. Curtea este de părere că autoritățile naționale erau obligate să ia măsuri eficace pentru a asista reclamanții în punerea în executare a hotărârii judecatorești definitive și executorii din 6 decembrie 2002.

Curtea completează și clarifică întinderea și conținutul obligațiilor pozitive ale statului decurgând din articolul 10 CEDO. Astfel, obligația de a pune în aplicare o decizie de justiție – analizată în mod tradițional prin prisma cerințelor dreptului la un proces echitabil – a fost transpusă și analizată din perspectiva respectării libertății de exprimare, în contextul în care miza aplicării hotărârii judecătorești o reprezenta continuarea exercitării profesiei de jurnalist de radio la un post local.