Prima pagină » Știri externe » Neîncrederea în bănci atinge cote maxime la Atena. Grecii au retras depozite de 800 de milioane de euro într-o singură zi

Neîncrederea în bănci atinge cote maxime la Atena. Grecii au retras depozite de 800 de milioane de euro într-o singură zi

Neîncrederea în bănci atinge cote maxime la Atena. Grecii au retras depozite de 800 de milioane de euro într-o singură zi

Într-o singură zi au fost retrase depozite bancare în valoare de aproape 800 de milioane de euro din sistemul bancar elen, potrivit unor informații furnizate de președintele țării și citate de Wall Street Journal. Grecii nu mai au încredere în băncile locale și preferă să își păstreze economiile sub formă de lichidități, explică sursa citată.

Într-un discurs adresat liderilor politici ai Greciei, președintele Karolos Papoulias a afirmat că grecii au retras în cursul zilei de luni aproape 800 de milioane de euro din bănci, prin închiderea depozitelor.

„Băncile sunt în acest moment foarte slăbite”, a spus Papoulias, adresându-se guvernatorului băncii centrale, George Provopoulos.

Încă 2009, anul în care Grecia a intrat în criza datoriilor, băncile locale au intrat în declin din cauza retragerilor masive de depozite. Grecii au preferat să-și scoată banii din țară și să-i transfere în conturi ale băncilor de peste hotare.

În ultimii doi ani, sumele retrase din conturile băncilor din Grecia au fost, în medie, între două și trei miliarde de euro pe lună. În luna ianuarie s-a înregistrat un nivel maxim de cinci miliarde de euro.

Potrivit datelor centralizate recent, valoarea depozitelor bancare deținute de clienții băncilor din Grecia era de 165,36 miliarde de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Christa Pike, în stare critică după execuția eșuată din SUA. Avocații cer schimbarea pedepsei
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!