Prima pagină » Economic » Cotația acțiunilor Facebook scade sub prețul de listare, de 38 dolari, înainte de deschiderea bursei

Cotația acțiunilor Facebook scade sub prețul de listare, de 38 dolari, înainte de deschiderea bursei

Cotația acțiunilor Facebook scade sub prețul de listare, de 38 dolari, înainte de deschiderea bursei
Cotația Facebook a coborât luni, în perioada de tranzacționare care precede deschiderea bursei din SUA, sub prețul de 38 de dolari la care au fost listate vineri titlurile companiei pe piața americană Nasdaq, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Cotația Facebook a coborât luni, în perioada de tranzacționare care precede deschiderea bursei din SUA, sub prețul de 38 de dolari la care au fost listate vineri titlurile companiei pe piața americană Nasdaq, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

În pofida entuziasmului care a înconjurat procesul de listare a celei mai mari rețele de socializare din lume, acțiunile Facebook au avut probleme în a se menține peste pragul de 38 de dolari pe parcursul ședinței de vineri.

Scăderea sub prețul de listare atât de repede este considerată jenantă pentru Facebook, după ce compania a atras vineri 16 miliarde de dolari prin oferta publică inițială, cu o capitalizare a companiei la debut de 104 miliarde dolari.

Acțiunile Facebook se tranzacționau luni, înainte de deschiderea bursei, la 36,76 dolari, în scădere cu 3,8% față de închiderea de vineri – 38,23 dolari.

Acțiunile cotate pe bursa din Statele Unite pot fi tranzacționate și în afara programului obișnuit al bursei, cu o oră și jumătate înainte de deschidere, dar și după închiderea ședinței.

Titurile Facebook au intrat vineri dimineața la tranzacționare cu întârziere și au deschis cu 11% peste prețul de 38 de dolari la care s-a derulat oferta publică inițială. După ce au atins un maxim de 45 de dolari, titlurile tranzacționare sub simbolul FB au scăzut rapid până la finalul ședinței și au închis la 38,23 dolari.

Analiștii anticipau că acțunile companiei vor închide vineri pe Nasdaq cu creșteri de 10-50%.

Surse din piață susțin că banca de investiții Morgan Stanley, principalul intermediar al ofertei publice inițiale, a fost nevoită să cumpere acțiuni vineri pentru a apăra nivelul de 38 de dolari la care s-a listat Facebook.

Unii analiști au estimat că presiunea asupra cotației Facebook se va menține și pe parcursul actualei săptămâni.

Listarea Facebook a fost însoțită de incidente neplăcute pentru piața Nasdaq. Deschiderea a fost întârziată, deoarece operatorul bursier nu a făcut față volumului uriaș de ordine, iar pe parcursul ședinței confirmarea ordinelor a fost efectuată cu întârzieri mari. Comisia de Valori Mobiliare din SUA a anunțat că analizează situația.

Analiștii cred că debutul modest al Facebook a fost cauzat în principal de prețul ridicat ales de companie în oferta publică inițială, dar și de volumul mare de acțiuni scos pe piață, care a saturat probabil cererea din partea unor investitori.

Unii comentatori acuză de mult timp că valoarea de piață vehiculată pentru Facebook, de peste 100 miliarde dolari, care a devenit realitate odată cu listarea de vineri, este mult prea ridicată pentru o companie cu venituri de 3,7 miliarde dolari și profit de un miliard dolari anul trecut. Capitalizarea Facebook este mai ridicată decât valoarea cumulată a giganților HP și Dell.

Listarea Facebook la bursă a creat câteva mii de milionari „pe hârtie” în rândul angajaților companiei, dar și câțiva miliardari printre fondatorii rețelei și investitorii care au susținut devreme dezvoltarea acesteia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia, despre proiectul de lege care aproba unirea cu Republica Moldova: Occidentul ar trebui să folosească termenul de „anexare”
Digi24
EXCLUSIV Mircea Cărtărescu, în mijlocul unei controverse după o poză editată cu AI de la întâlnirea sa cu papa. Reacția scriitorului
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Mai e AUR partid extremist? Marea schimbare din haosul politic
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Mirabela Dauer, mărturisiri dureroase despre fiul ei pe care nu l-a mai văzut de peste două decenii: „Nu mi-a zis mamă niciodată”
Digi24
VIDEO Nicușor Dan: „20 de ani m-am luptat cu sistemul. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful lui”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți șoferi în zilele caniculare. Cum răcorești mașina rapid și eficient?