Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin se întâlnește astăzi cu Angela Merkel și cu Francois Hollande. Ce au de vorbit cei trei lideri europeni

Vladimir Putin se întâlnește astăzi cu Angela Merkel și cu Francois Hollande. Ce au de vorbit cei trei lideri europeni

Vladimir Putin se întâlnește astăzi cu Angela Merkel și cu Francois Hollande. Ce au de vorbit cei trei lideri europeni
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, aflat în primul turneu în străinătate de la realegerea sa în martie, va ajunge vineri la Berlin și Paris, unde se va confrunta cu presiuni din partea oficialilor occidentali, referitor la sprijinul pe care îl oferă Damascului, relatează AFP.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, aflat în primul turneu în străinătate de la realegerea sa în martie, va ajunge vineri la Berlin și Paris, unde se va confrunta cu presiuni din partea oficialilor occidentali, referitor la sprijinul pe care îl oferă Damascului, relatează AFP.

Liderul rus, învestit în funcție în urmă cu trei săptămâni pentru un al treilea mandat prezidențial, după primele două din 2000 până în 2008, va discuta la Berlin cu cancelarul german, Angela Merkel, după care vor susține împreună o conferință de presă.

Ulterior el se va deplasa la Paris, unde va avea o primă întâlnire cu noul președinte francez, Francois Hollande, în cadrul unui dineu la Palatul Elysee.

Cei doi ar fi trebuit să se întâlnească inițial cu prilejul summitului G8, în urmă cu zece zile, dar Putin a evitat intenționat această reuniunie, organizată de președintele american, Barack Obama.

La Berlin, ca și la Paris, Siria va fi principala temă a discuțiilor. Angela Merkel, care exclude orice opțiune militară pentru a pune capăt violențelor în teritoriu, a precizat joi că Moscova a colaborat „de o manieră constructivă” în acest dosar în cadrul Consiliulu de Securitate al ONU, privind condamnarea masacrului de la Hula, soldat cu 108 morți.

„Va fi un schimb liber de opinii” cu cancelarul german, a precizat consilierul lui Putin pentru diplomație, Iuri Ușakov.

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a criticat joi atitudinea Rusiei, care refuză orice nouă inițiativă a ONU privind Siria, avertizând că aceasta ar putea plonja țara în război civil.

Marți, Francois Hollande și-a exprimat speranța de a-l convinge pe Putin să își schimbe poziția, fără a exclude posibilitatea unei intervenții armate în Siria, cu condiția ca aceasta să se desfășoare cu mandat din partea ONU.

Kremlinul, aliat al regimului lui Bashar al-Assad, a avertizat joi că niciun fel de presiuni nu îl vor determina să își schimbe poziția.

„Poziția Rusiei este bine cunoscută, este echilibrată, constantă și absolut logică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În capitala franceză, Putin va încerca să dezvolte o relație personală cu Francois Hollande, apreciază experții.

În general, în Germania și Franța, Putin își va dezvolta în continuare relațiile cu cele două puteri ale Uniunii Europene, Moscova preferând relațiile bilaterale mai degrabă decât cu Uniunea Europeană ca ansamblu, precizează specialiștii.

(Clava Ungureanu, [email protected])

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!