Prima pagină » Magazin » Cea mai veche perlă din lume, datând din urmă cu 7.500 de ani, descoperită în Emiratele Arabe Unite

Cea mai veche perlă din lume, datând din urmă cu 7.500 de ani, descoperită în Emiratele Arabe Unite

Cea mai veche perlă din lume, datând din urmă cu 7.500 de ani, descoperită în Emiratele Arabe Unite

Cea mai veche perlă din istoria omenirii, datând din urmă cu circa 7.500 de ani, a fost descoperită într-un sit neolitic din Emiratele Arabe Unite, au anunțat arheologii francezi care au examinat-o recent, informează AFP.

Potrivit cercetătorilor de la Centre national français de la recherche scientifique (CNRS), care au anunțat această descoperire, joi, într-un comunicat, până în prezent, gemologii au popularizat ideea potrivit căreia cea mai veche perlă din lume – datând din urmă cu 5.000 de ani – provenea dintr-un sit preistoric japonez.

Perla care a fost descoperită într-o așezare umană de pe coasta Golfului Persic, Umm al-Quwain 2, din Emiratele Arabe Unite, a fost datată cu carbon 14 și a fost creată în urmă cu 7.500 de ani.

„Aceste rezultate, coroborate cu descoperirile precedente de perle făcute pe litoralul Arabiei de sud-est, atestă existența în această regiune a lumii a celei mai vechi practici de pescuire a scoicilor producătoare de perle”, pentru valoarea estetică a acestora, folosite uneori în scopuri rituale.

„Perlele fine ocupau un loc special în riturile funerare. Astfel, perla descoperită, nestrăpunsă, era depusă în mormântul unui bărbat din necropola din Umm al Quwain 2. În alte necropole, perlele erau așezate pe fața defunctuluzi, mai ales deasupra buzei sale superioare”, au explicat oamenii de știință.

Studiul arheologilor și istoricilor francezi, publicat în revista Arabian Archaeology and Epigraphy, arată importanța pe care perlele o aveau pentru străvechile comunități umane din Golful Persic și din partea de nord de Oceanului Indian, reprezentând un element major din identitatea lor culturală.

Analiza acestei perle a fost realizată de laboratoarele Archéologies et sciences de l’antiquité (ArScAn) din Paris.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...