TIFF 2012 – Jurnal de festival. Cortina. LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

Am reușit să fac imersiunea în lumea filmului, o lume populată de oameni care fac ce iubesc și asta se vede. Am văzut doar vreo șase filme din supraoferta de vreo 200 de titluri din agenda festivalului, am interacționat cu câteva zeci de oameni care trăiesc filmul cu toată ființa, am fost la trei concerte (ok, Semnal M era un concert electoral), într-un Cluj care mi-a dat speranță. Un Cluj în care șoferii de taxi nu claxonează, știu versurile și cântă cu voce tare La camisa nera a lui Juanes sau One Love a lui Bob Marley. Apropo de Marley: regret că nu am ajuns la proiecția documentarului cu același nume despre viața marelui artist. Am ajuns, în schimb, la Meet the Fokkens, documentarul despre viața celor mai în vârstă prostituate din lume (70 de ani), care reușește să depășească extraordinarul știrii și să le arate pe cele două dame într-o paradigmă umană. O peliculă emoționantă despre cea mai veche meserie din lume și despre două suflete fragile, bătătorite de zecile de ani de prostituție în Cartierul Roșu din Amsterdam. „Câți clienți să fi fost? Le-am pierdut numărul, deși mi-am propus să-l țin. Cam 6 pe zi într-o zi normală, dar erau și zile în care nu ne lăsau clienții să plecăm acasă. Ieșeam cu haina pe cap, să nu ne recunoască”, mărturisește candid una din femei. Zeci de ani. Toată viața. O adevărată Odisee a sexului pe bani. Încă un lucru memorabil: „Mulți clienți vin să se spovedească la prostituate. Cred că e mult mai bine să te spovedești la noi decât la un preot. Oricum preotul venea și el la noi. Și rabinul venea.” La 70 de ani, încă active pe piața sexului remunerat, una dintre ele pictează tablouri inspirate din viața prostituatelor, cu falusuri supradimensionate și vulve ca niște plante carnivore, iar cealaltă a publicat o carte cu aceeași sursă de inspirație. Ambele demersuri artisticeau fost bestseller-uri și le-au făcut vedete.

La TIFF am văzut pentru prima oară filme românești făcute cu meșteșug, atent dăltuite la montaj, chiar dacă în filonul comercial care este prea puțin exploatat la noi. Mă refer la „Despre oameni și melci” al lui Tudor Giurgiu, care până acum a spus mult mai multe în registrul antreprenorial decît în cel cinematografic. O comedie frumoasă, revigorantă și sinceră, care te clătește și nu te aruncă în tenebre ca „Undeva la Pallilula” al lui Purcărete. „Filmul lui Giurgiu e ca un film slab de Almodovar, dar totuși un Almodovar” mi-a spus admirativ un tânăr regizor scrutând condensul de pe paharul de chardonnay. E un film care o să facă un box office frumos, adaug eu.

JUSTIȚIE Traian Băsescu, sfat pentru Laura Codruța Kövesi dacă revine în țară după ce își termină mandatul de conducere la Parchetul European: „Să nu mai facă spectacol din necazul oamenilor!”

00:04

REACȚIE Băsescu sare în apărarea lui Georgescu, după imaginile cu el încătușat: „De ce trebuie să pui cătușe? Ăsta nu e un tip care să dea în cap!”

23:23

La TIFF 2012 a cîștigat „Oslo. 31 august”, un film de Joachim Trier despre dependența de droguri și terapia individuală de dezintoxicare. Filmul are ca premisă frumusețea soluțiilor alternative la o problemă comună (dependența de droguri). La secțiunea Zilele Filmului Românesc, a cîștigat „Trei zile pînă la Crăciun” a lui Radu Gabrea. Unul din cele mai interesante premii în opinia mea este cel de debut în cinematografia românească pe care și l-a adjudecat Bogdan Ilie Micu pentru pelicula „Un gînd, un vis, un Doyle… și un pix”. Filmul este, practic o juxtapunere de imagini de călătorie, un montaj interesant și inedit făcut de modestul laureat. Bugetul filmului a tins asimptotic către zero, investiția majoră pentru el fiind computerul pe care a fost montat și care s-a și defectat iremediabil cînd filmul era aproape gata, autorul fiind silit să-și reia, sisific, munca pe altă mașină.

TIFF se încheie astăzi, după un maraton cinematografic care a arătat un festival complex, ajuns la maturitate.

CĂTĂLIN MIHĂILĂ