Prima pagină » Știri » ZILE LIBERE 2012. Deputații dau liber angajaților de Sfântul Andrei

ZILE LIBERE 2012. Deputații dau liber angajaților de Sfântul Andrei

ZILE LIBERE 2012. Deputații dau liber angajaților de Sfântul Andrei
Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede ca ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, să fie declarată zi liberă, sărbătoare a creștinării poporului român.

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede ca ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, să fie declarată zi liberă, sărbătoare a creștinării poporului român.

Proiectul de lege inițiat de PDL și agreat de toate grupurile parlamentare a fost adoptat cu 236 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și 10 abțineri.

„S-a spus că avem foarte multe zile libere în România. E adevărat. Cei din mediul de afaceri pot acorda o zi liberă, pe data de 30 noiembrie, iar în cazul în care nu va fi posibil se poate da zi liberă și în altă zi, astfel încât să nu fie perturbate activitățile productive sau comerciale. Prin acest act normativ respectăm ceea ce trebuie respectat”, a precizat deputatul PDL Petru Călian la dezbaterile generale asupra proiectului de lege.

Deputatul PSD Marian Neacșu a subliniat, la rândul său, că acest proiect s-a bucurat de susținerea tuturor grupurilor parlamentare.

„Miza nu o constituie acea zi liberă, ci faptul că Sfântul Andrei este ocrotitorul României, iar această zi era normal să fie celebrată într-un mod în care să corespundă simțirii poporului român și, nu în ultimă instanță, faptului că într-un fel sau altul fiecare dintre noi simțim răspunderea morală, spirituală a unui atare eveniment”, a explicat Neacșu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ