Prima pagină » Știri » Ședință de Guvern sâmbătă pentru hotărârile de organizare a referendumului

Ședință de Guvern sâmbătă pentru hotărârile de organizare a referendumului

Ședință de Guvern sâmbătă pentru hotărârile de organizare a referendumului
Guvernul s-ar putea reuni sâmbătă în ședință, pentru a adopta un set de hotărâri privind organizarea referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.

Guvernul s-ar putea reuni sâmbătă în ședință, pentru a adopta un set de hotărâri privind organizarea referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.

„În această noapte vor fi redactate un set de cinci proiecte de hotărâri privind organizarea referendumului, acte normative care trebuie aprobate de Executiv, probabil chiar sâmbătă”, au arătat sursele citate.

Parlamentul propune, printr-o hotătâre care a fost aprobată de plen, ca referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu să aibă loc în data de 29 iulie.

Hotărârea a fost votată, fiind înregistrate 242 de voturi „pentru”.

Suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu a fost aprobată cu 256 de voturi „pentru”, conform rezultatelor anunțate, vineri seară, în plenul reunit.

Joi, după ședința de guvern în care a fost modificată Legea referendumului, premierul Victor Ponta a cerut miniștrilor să fie permanent „în zonă”, astfel încât să poată veni imediat la Palatul Victoria în cazul în care este nevoie ca Guvernul să se reunească din nou în ședință, pentru decizii rapide.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...