Prima pagină » Știri politice » Ponta: Pe 30 iulie, niciun creștin-democrat german nu îi va mai jigni pe românii. Ce, suntem colonie?

Ponta: Pe 30 iulie, niciun creștin-democrat german nu îi va mai jigni pe românii. Ce, suntem colonie?

Ponta: Pe 30 iulie, niciun creștin-democrat german nu îi va mai jigni pe românii. Ce, suntem colonie?
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este convins că pe 30 iulie, imediat după referendumul de demitere a șefului statului, niciun creștin democrat german n-o să-și permită să mai jignească poporul român și să spună că România este o dictatură, el întrebând, retoric: "Ce, suntem colonie?".

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este convins că pe 30 iulie, imediat după referendumul de demitere a șefului statului, niciun creștin democrat german n-o să-și permită să mai jignească poporul român și să spună că România este o dictatură, el întrebând, retoric: „Ce, suntem colonie?”.

„Sunt convins că pe 30 iulie niciun creștin democrat german n-o să-și permită să mai jignească poporul român și să spună că suntem vreo dictatură. Eu știu că și în Germania oamenii decid la vot. Sau în Germania e democratic să decidă oamenii la vot și în România nu e democratic? Ce, suntem colonie?”, a spus Ponta.

El a precizat că încearcă să le explice creștin-democraților germani faptul că nu Guvernul român l-a suspendat din funcție pe Traian Băsescu, ci Parlamentul, uzând de o procedură constituțională.

„Creștin democrații germani ori toți au fost păcăliți, ori…Toți vorbesc de Guvernul care l-a suspendat pe prietenul lor, domnul Băsescu, și eu tot încerc să le spun că nu l-a suspendat niciun Guvern. În Constituția României se spune foarte clar că Parlamentul poate să-l suspende pe președinte și Parlamerntul l-a suspendat”, a spus Ponta.

Cancelarul Angela Merkel a subliniat că va sprijini Uniunea Europeană, dacă va fi cazul, să „tragă concluziile necesare” privind România, potrivit declarației, de luni, a lui Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului german.

Potrivit comunicatului, cancelarul Merkel a avut luni „o convorbire telefonică detaliată” cu președintele român Traian Băsescu, iar „în centrul discuției a fost desfășurarea evenimentelor politice interne din România”.

„Explicațiile președintelui Băsescu confirmă îngrijorările guvernului german. Cancelarul consideră innacceptabil ca într-o țară a Uniunii Europene să fie lezate principiile de bază ale statului de drept”, se mai arată în comunicatul lui Steffen Seibert.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
„Răzbunarea va fi inevitabilă”. Părintele motoarelor rachetelor strategice rusești a fost lichidat de forțele speciale ucrainene
Cancan.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Mai bine pierdem banii din PNRR”. Profesorii avertizează că școlile ar putea rămâne fără diriginți
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Ce s-a ales de gențile Chanel ale lui Brigitte de pe vremea lui Ilie Năstase. Cum s-a „descotorisit” de ele și la cine au ajuns accesoriile de lux
Digi24
Jurnalistul care a realizat interviul în care Trump a susținut că Meloni l-a „implorat” să facă o poză cu el a murit subit la 50 de ani
Cancan.ro
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira, iar Antena 1 a difuzat imaginile
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Fumul incendiilor de vegetație din Canada, vizibil din spațiu